Will Smith, cel mai profitabil actor de la Hollywood (Video)

Will Smith a fost desemnat cel mai profitabil actor de la Hollywood, potrivit unui sondaj realizat de revista Forbes, starul fiind urmat în top de Johnny Depp, Leonardo DiCaprio şi celebrul cuplu Angelina Jolie - Brad Pitt.

54 afișări
Imaginea articolului Will Smith, cel mai profitabil actor de la Hollywood (Video)

Will Smith, cel mai profitabil actor de la Hollywood

Sondajul, realizat în rândul profesioniştilor industriei cinematografice hollywoodiene, l-a plasat pe Will Smith pe primul loc, cu punctaj maxim - 10 -, următorii clasaţi, Johnny Depp, Leonardo DiCaprio şi cuplul Angelina Jolie - Brad Pitt, obţinând punctajul 9,89.

John Burman, director de proiecte speciale pentru Forbes Media, a spus că Smith, care a devenit celebru în anii '90, cu rolul din serialul de televiziune "Prinţul din Bel Air", poate juca în orice tip de film.

"Poate să treacă de la filme pop la un «Ali», «Şapte suflete/ Seven Pounds» şi «În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness», el e capabil să joace (personaje, n.r.) din toate mediile şi cred că oamenilor le place să îl vadă pe ecran", a declarat Burman.

Pentru a realiza primul top "Star Currency", care măsoară profitabilitatea starurilor de la Hollywood, reprezentanţii Forbes au intervievat peste 150 de profesionişti din industria cinematografiei, printre care s-au numărat producători şi regizori.

Printre criteriile luate în considerare pentru realizarea topului s-au numărat capacitatea actorilor de a atrage investiţii în proiect, succesul de box office sau succesul în rândul diferitelor tipuri de public.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici