COM: Diplomaţia "subţire" a lui Adrian Cioroianu

Coliliul Cioroianu a ratat încă o ocazie de a fi confundat cu un filosof, după ce nu-l mai lua nimeni drept diplomat.

5 afișări
Imaginea articolului COM: Diplomaţia "subţire" a lui Adrian Cioroianu

COM: Diplomaţia "subţire" a lui Adrian Cioroianu

Hotărât lucru, Cioroianu nu învaţă nimic din propriile greşeli. Ba încă, în necenzurata admiraţie de sine, e convins că toată lumea-i soarbe cu nesaţ închipuitele vorbe de duh. Nici nu s-a liniştit bine zarva legată de declaraţiile aiuritoare privind "batalioanele de muncă" din deşert, că liberalul a recidivat, taman când încerca să dreagă busuiocul.

Astfel, el a mărturisit că, poate, trebuia să fie mai atent. Apoi a opinat că nu subordonaţii săi creează probleme în exterior, ci românii certaţi cu legea. Cât despre lagărele de muncă din pustiu, Cioroianu a acceptat că aceasta nu este o soluţie şi că "nici n-o să se întâmple prea curând".

Indiferent după ce spirit fuge, şeful diplomaţiei dâmboviţene prinde, invariabil, prostia, după cum ar spune Montesquieu.

Cioroianu pare a nu înţelege că dictonul "scripta manent, verba volant", pe care l-a rostit cu emfază, nu se aplică în domeniul sensibil al Afacerilor Externe. Dovadă, tocmai ecourile negative pe care le-au stârnit cuvintele sale.

Mai rău este că Tăriceanu continuă să-şi susţină subalternul, martirizându-l chiar. Premierul consideră că Adrian Cioroianu este victima războiului dintre palate, iar nu al incompetenţei şi aroganţei.

Ba, şeful Executivului încearcă să-l apere invocând porumbeii scăpaţi de preşedintele Traian Băsescu. Dacă Băsescu face România de râs în străinătate, de ce nu ar face-o şi Cioroianu? Cam asta e logica lui Tăriceanu, care justifică greşeala ministrului său prin cele ale primului om în stat.

Inventatorul limbii "light romanian", Mihai Răzvan Ungureanu, şi-a dat, într-un sfârşit, "demisia de onoare". La cerere. Şi nu din cauza prestaţiei sale, ci pentru că devenise prea apropiat de Cotroceni. Probabil, Cioroianu va invoca tot demnitatea şi excelenţa când va fi obligat să-şi părăsească funcţia. Şi, bineînţeles, va invoca urgia prezidenţială.

În plin scandal legat de americanul Kurt Treptow, condamnat pentru pedofilie, Cioroianu se amuza dilematic constatând că istoricii sunt oricum, numai plicticoşi nu. Poate că ultimii doi miniştri de Externe ai României au scris istorie. Din păcate, deşi au avut ocazia, n-au şi făcut Istorie. Şi, oricum, au fost cam plicticoşi.

(Comentariu de Alexandru Purcăruş, alexandru.purcarus@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici