COM: La prima revistă de front, UE a fost indulgentă, noi am zis "mersi" şi ne-am văzut de treburi

Am avut prima revistă de front după primirea în UE, aşa că Raportul a fost indulgent, cu aprecieri călduţe, justificate cu generalităţi, urmate de teme date pentru acasă. De genul "nu-i rău, dar...", motivarea îngăduinţei europene venind din resemnarea aproape filosofică că sistemul nu se poate schimba peste noapte, mai ales în România.

Spre desosebire de trecutul apropiat, când doar râvneam la intrarea în Europa civilizată, inspecţiile şi dările de seamă ale Bruxelles-ului n-au mai stârnit tremuriciuri, frisoane, rafale verbale, cereri radicale. Poate criticile oarecum lejere şi concluziile cumsecade să fie puse la păstrare, ca muniţie pentru războaiele viitoare.

Deşi e greu de crezut, din moment ce atât puterea, cât şi opoziţia noastră atipică au afişat o mulţumire de puşti recalcitrant, bucuros că a scăpat de marea scărmăneală şi i s-au tăiat doar banii de buzunar pe o lună.

Mircea Geoană, preşedintele PSD a rezumat situaţia, prin una din obişnuitele sale exprimări plastic-nefericite: "Am scăpat de o ruşine mare, nu însă şi de una mică".

Şi pentru că trebuia să fie şi mâhnire, neguroasă a rămas aceeaşi Monica Macovei. Dar fosta ministresă e ca Mihail Gorbaciov, rusul pe care-l admira planeta şi era neînţeles la el acasă.

Ecourile şi învăţămintele Raportului de monitorizare sunt momentan amortizate de marea hărmălaie cacofonică de la Parlament, care l-a făcut până şi pe Traian Băsescu să fie plictisitor cu dojenelile sale ascuns-răutăcioase, cum că pământul şi oamenii mor de sete din cauza Guvernului lui Tăriceanu.

Ce mai contează supărarea şi nedumerirea europeană faţă de ciudăţeniile din lumea rarefiată a Justiţiei româneşti, când la Parlament se face panglicăreală cu moţiunile, amânările şi târguială diafană cu funcţii? În fond, coabitarea o simţi cu adevărat doar când eşti băgat până în gât în jocurile de societate şi Parlamentul oferă un spaţiu de manevră suficient de generos, încât la finalul jocurilor să iasă inclusiv, sau mai ales, rezultate neprevăzute.

Zilele acestea, Legislativul este cuprins de o asemenea frenezie, încât ai crede că deputaţii şi senatorii, loviţi de caniculă ca orice muritori, încearcă obsedant să alunge depresia inutilităţii, pe care nu au conştientizat-o cât a fost sesiunea parlamentară de lungă.

Şi parcă ar fi numai asta. Pe cine încălzeşte şi mişcă un raport de la UE când avem 40 de grade pe gratis, furtuni la liber şi felurite senzaţii tari în telecomandă? Observaţiile şi atenţionările Uniunii vin dintr-o lume normală, au ecou şi contează într-o lume normală. Noi suntem atât de departe de acest astâmpăr. Poate nici nu-l vrem. Poate dorim să speriem veşnic continentul cu zbenguielile noastre şi să ne facem temele numai de nevoie şi în ultimul moment.

Europa ne-a trecut în revistă. Am stat frumos, cu bocancii sclipind în soare şi după ce am rupt frontul, am zis "mersi" şi ne-am întors la ale noastre.