Negoiţă a primit în dar de ziua lui un elicopter, două portofele şi candidatura la Sectorul 3

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă şi-a serbat, joi, a 40-a aniversare, primind cadou o cămaşă albă "care merge la blugi şi e bună pentru campanie", un elicopter de jucărie, flori, două portofele şi promisiunea fermă a unei candidaturi la primăria Sectorului 3 din partea USL.

1810 afișări
Imaginea articolului Negoiţă a primit în dar de ziua lui un elicopter, două portofele şi candidatura la Sectorul 3

Negoiţă a primit în dar de ziua lui un elicopter, două portofele şi candidatura la Sectorul 3 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Negoiţă a mărturisit că a primit de ziua sa, în primul rând, "multe felicitări, multe gânduri bune, de ce nu chiar mult optimism din partea cunoscuţilor".

"Am primit de la familie o cămaşă albă care merge la blugi şi care este foarte bună pentru campanie", a spus Negoiţă, precizând că îşi doreşte "în mod special" să îi fie alături prietenii şi colegii.

Venit cu câteva minute întârziere la petrecerea de ziua sa, Negoiţă şi-a intrat repede în rolul de gazdă, ciocnind un pahar cu fiecare dintre cei prezenţi - aproximativ 100 de persoane. A primit câteva cadouri de la aceştia, printre care un elicopter de jucărie cu telecomandă. A fost întrebat în acest context dacă se pregăteşte să decoleze, însă politicianul PSD a spus că cel care are nevoie să facă rost de un elicopter pentru a pleca este Traian Băsescu. Apoi, nu a vrut să testeze noua jucărie, spunând că "important e să funcţioneze la decolare, în rest nu mai contează".

Un alt invitat i-a adus cadou un portofel. "Îmi doresc să pot să-l umplu cu bani", a spus Negoiţă.

Spre sfârşitul evenimentului şi-a făcut apariţia Sorin Oprescu, acesta spunând că i-a luat cadou lui Negoiţă tot un portofel. Întrebat dacă a pus şi ceva în el, primarul general a comentat: "Da, că aşa se dau chestiile astea, dar eu cred că problema asta şi-a rezolvat-o până acum. De acum înainte îi doresc să fie sănătos şi să i se îndeplinească ce îşi doreşte".

Şeful de la partid al lui Negoiţă, Victor Ponta, a ajuns la petrecere după ora 17.00, fiind întâmpinat la intrare chiar de către sărbătorit. L-a felicitat, i-a urat multă sănătate şi "să aibă succes în tot ceea ce îşi propune anul acesta, că ceea ce îşi propune el este bine şi pentru noi".

În prezenţa camerelor de filmat, Ponta a anunţat că îl va propune pe Negoiţă candidat la Primăria Sectorului 3 şi că liberalii sunt de acord. Dar Victor Ponta a adăugat că decizia oficială se ia săptămâna viitoare. Sărbătoritul însă, aflat alături de şeful său de partid, a adoptat aproape imediat un limbaj de campanie: "Până acum prin tot ce am făcut am căpătat experienţă. Am învăţat foarte multe lucruri, am demonstrat că sunt consecvent, că am capacitate de efort şi am şi valori morale, ceea ce e foarte important în politică. Sunt pregătit să accept orice solicitare din partea partidului. Sunt bucuros că preşedintele partidului Victor Ponta are încredere în mine şi plec cu optimism la lupta din acest an. Vreau să vă bazaţi pe mine, domnule preşedinte, că voi fi în linia întâi şi nu vă voi dezamăgi".

"Mă bazez, că dacă nu m-aş baza, n-aş face-o", a comentat Ponta, care a răspuns apoi întrebărilor jurnaliştilor despre Sorin Frunzăverde, Roberta Anastase, majoritatea de la Senat şi participarea USL la activitatea Legislativului.

Au mai venit la petrecere Eugen Bejinariu, Titus Corlăţean, Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi mulţi alţi invitaţi - persoane mai puţin cunoscute din partid sau prieteni ai politicianului. A lipsit însă Crin Antonescu, a cărui participare fusese anunţată anterior.

Vedetele politicii au fost solicitate să facă numeroase fotografii cu cei prezenţi şi mai puţin celebri, după care s-au retras într-un colţ al Cafenelei liberale, unde au vorbit mai multe zeci de minute întrerupte, din când în când, de jurnaliştii şi fotografii dornici de instantanee de culoare.

Momentul tăierii tortului - o prăjitură cu etaj, din cremă de ciocolată glazurată cu fondant alb şi ornată cu fructe de pădure şi căpşune - a readus toţi invitaţii în centrul Cafenelei liberale. Viitorul candidat a fost din nou felicitat şi a primit multe urări de succes.

"Îmi place la voi că o ţineţi numai în sărbători", le-a spus Ponta celor de la Cafeneaua liberală, după care a plecat de la eveniment amintind însă că vine şi ziua lui în septembrie.

Petrecerea a durat aproximativ trei ore, la final Negoiţă primind de la tinerii liberali o banderolă tricoloră de primar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici