Portret de nou an şcolar în roz ministerial şi cenuşiu de teren

Noua aventură a elevilor şi profesorilor, sezonul 2010-2011, începe în norocoasa zi de 13 a unei toamne călduţe, într-un peisaj cenuşiu, cu şcoli închise, angajaţi concediaţi, salarii mici, dar care, de la fereastra ministrului Funeriu, are lustrul rozaliu al perfecţiunii organizării "superioare".

25 afișări
Imaginea articolului Portret de nou an şcolar în roz ministerial şi cenuşiu de teren

Portret de nou an şcolar în roz ministerial şi cenuşiu de teren (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

În ultima sa conferinţă de presă, titularul Educaţiei anunţa că "anul şcolar care va începe în 13 septembrie este unul dintre cel mai bine organizat, atât din punctul de vedere al pregătirii unităţilor de învăţământ, cât şi al resursei umane şi reprezintă un pas înainte important către intrarea sistemului educaţional spre normalitate".

Ce-i drept, organizarea este mai bună, dar comparativ cu anul trecut, pentru că în continuare, pe ultima sută de metri, mai sunt făcute redistribuiri de personal, deci doar după reluarea cursurilor se va şti situaţia exactă a ocupării posturilor cu profesori titulari, suplinitori, necalificaţi şi pensionari.

Însuşi ministrul şi-a dat silinţa de a face ordine: a "operat" personal, în mare mister, comasări de şcoli sau chiar închideri de unităţi de învăţământ.

Adevărat este că de ani de zile există şcoli care funcţionează cu câţiva elevi, aşa de dragul unor primari " politicieni ascultători", pentru care statul plăteşte la fel cât pentru o unitate care are în pregătire sute de copii. Este la fel de adevărat că un ministru responsabil nu-şi poate asuma pregătirea simultană a unor copii de diverse vârste de către un cadru didactic necalificat, chiar dacă acesta are studii superioare.

Dar bunele acţiuni şi intenţii, mai ales când este vorba un proces de mare amploare şi importanţă, trebuie să fie acompaniate de transparenţă, la fel cum, de exemplu, a fost examenul de bacalaureat, unde, în sfârşit după douăzeci de ani, stigmatul asupra corectitudinii acestei evaluări naţionale s-a mai redus, prin diminuarea fraudelor.

Şi eforturi vor fi făcute în continuare, anul viitor când toţi cei care copiază, pe lângă faptul că vor fi eliminaţi din examen, nu vor mai putea susţine bacalaureatul două sesiuni consecutive şi nici nu le vor fi recunoscute probele promovate.

Revenind la buna organizare, Ministerul Educaţiei a hotărât să revină la o practică dinainte de 1990, şi anume elevii din anii terminali să finalizeze cursurile cu una respectiv două săptămâni înainte de încheierea anului de învăţământ anunţată pentru 17 iunie. Astfel, pentru prima dată, elevii claselor a XII-a respectiv a XIII-a vor finaliza cursurile în 27 mai, iar cei de a VIII-a în 10 iunie.

Politicile sociale care au dus la reducerea abandonului (ţinta ratei de părărsire a şcolii fiind pentru 2020 de 11%) vor fi continuate şi în 2011. Continuă astfel programul "Cornul şi laptele", "Fructe în şcoli", rechizite gratuite pentru 670.000 de copii din familii defavorizate, şi "Bani de liceu", de care beneficiază 125.000 de elevi ( 180 de lei de persoană pe lună), valoarea totală fiind de 178 de milioane de lei, cât şi manuale gratuite în învăţământul obligatoriu, 20 la sută dintre cărţi fiind noi.

Dar, parcă într-un fel de fatalism sau meteahnă naţională, de fiecare dată, bunele intenţii sunt estompate de statistici uşor triumfaliste, nesusţinute de cifrele exacte. Ministrul Educaţiei amână furnizarea unor date care să suţină afirmaţii potrivit cărora peste 90,5 la sută dintre copii vor învăţa în şcoli autorizate sanitar sau în curs de autorizare imediată. Atâta timp cât nu este cunoscut numărul unităţilor autorizare şi neutorizate, apar probleme. Iar şcolile închise sau comasate, profesorii şi elevi transferaţi rămân subiecte tabu pentru conducerea MECTS, de parcă ar fi un subiect de jenă, nu unul cumva firesc într-un context constrângător.

Mai mult, 10.000 de oameni au fost daţi afară din sistem, printre care şi suplinitori. Ministrul nu poate spune cine sunt ei. Astfel că nu putem şti dacă erau chiar inutili în sistem. Mai ales că "eliminările" au fost impuse de guvern, nu de minister, ceea ce nu presupune neapărat o decizie însoţită de o expertiză în cunoştinţă de cauză. Apoi, 15.000 de norme au fost desfiinţate.

Salariile angajaţilor au fost reduse cu 25 la sută, iar după cum spun profesorii, veniturile efective le-au fost diminuate cu 50 la sută prin pierdera sporurilor şi a drepturilor anulate, iar zeci de profesori se judecă pentru recâştigarea drepturilor pierdute. "Sunt 1700 de locuri neocupate dar există resursa umană care să le ocupe nu este realizată repartizarea acelui post unei persoane", spune Funeriu, dar, iar, fără a vorbi concret despre resursa umană disponibilă.

Sunt peste 320.000 de oameni în sistemul educaţional. "Nu vom putea avea o carieră atractivă fără să avem profesori bine formaţi din punct de vedere profesional, corect selectaţi şi corect răspăliţi, aşa cum prevede legea educaţiei, dar ea a fost blocată de cei care au interese nelegitime în sistemul de învăţământ superior. Suntem în discuţii să aşezăm grila de salarii în mod just", spune ministrul.

Educaţia mai are însă costuri ascunse, cum ar fi menţinerea unor cadre didactice necalificate, este drept, mult mai puţine decât în alţi ani, astfel că se pierde din educaţia copiilor. Apoi meditaţiile: "Am avut norocul să trăiesc în mai multe ţări: Franţa, Germania, Japonia etc. Peste tot se dau meditaţii. Diferenţa este că la noi se dau într-un cadru nestructurat, iar această nevoie de meditaţii ar trebui satisfăcută în programul «Şcoala după şcoală». Contribuţiile pentru şcoală date de părinţi ar trebui să fie făcute într-un cadrul legal, instituţionalizat, prin legalizarea asociaţiilor de părinţi şi încheierea unor acorduri cu şcolile."

Dar cu toate aceste probleme, greu de ignorat, ministrul vede situaţia printr-un abur roz, emanaţie generată după propriile vorbe de mai mare "predictibilitate şi mai mare stabilitate în educaţie", de "comasări, cum trebuie, norme cum trebuie" şi de obsedanta idee de ordine şi organizare în sistem.

Ca de obicei, speranţele şi efectele pozitive sau negative se amână pentru la anul.

(Comentariu realizat de Elvira Gheorghiţă, social@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici