Shanghai, oraşul din care chinezii privesc de sus restul lumii

În Shanghai există apartamente care costă 50.000 de euro metrul pătrat, dar şi locuinţe la periferie în care dorm câte 6-7 persoane într-o cameră.

549 afișări
Imaginea articolului Shanghai, oraşul din care chinezii privesc de sus restul lumii

Shanghai, oraşul din care chinezii privesc de sus restul lumii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oraşul are clădiri înalte de peste 50 de etaje, dar în apropierea lor localnicii încearcă să-ţi vândă imitaţii de ceasuri de marcă şi unde, cei care sunt buni negociatori, le pot obţine cu 10% din preţul cerut iniţial.

În China există trei mari pieţe consumatoare de orice şi totodată producătoare de orice: provincia Guangdong, Beijingul şi ceea ce chinezii vor să devină centrul financiar al Asiei - Shanghaiul, oraş a cărui populaţie a depăşit recent 22 de milioane.

Shanghaiul era renumit încă de la începutul secolului trecut, prin anii '20 fiind cel mai cosmopolit oraş al Asiei.

"A fost un aşa-numit oraş al păcatelor, pentru că încă de la început la bazele dezvoltării lui a stat traficul cu opium", povesteşte Cătălin Ichim, directorul Biroului de Promovare Turistică al României în China.

Una dintre marile companii britanice de la jumatatea secolului XIX, Jardine, Matheson & Co, după ce a făcut o vreme comerţ cu opium, a început să investească în terenuri, pentru ca după cel de-al Doilea Război Mondial să vândă toate activele din Shanghai şi să cumpere o parte importantă din insula Hong Kong.

Shanghaiul a fost şi loc de refugiu pentru evrei, mai ales că după venirea lui Hitler la putere, aceştia primind în 1933 paşapoarte de la ambasadorul chinez în Germania.

"Oraşul este unul dintre puţinele din China în care există clasă de mijloc. Aici salariul mediu depăşeşte echivalentul a 600 de euro", spune Ichim.

O parte importantă dintre localnici lucrează la reprezentanţele firmelor multinaţionale sau la filialele locale ale marilor fabrici din interiorul Chinei. Consumul este atât de mare în Shanghai încât se creează permanent noi locuri de muncă.

Există, în paralel, şi o uriaşă piaţă a produselor falsificate. Se falsifică orice, de la ceasuri la electronice, CD-uri şi DVD-uri.

"În bazar şi în unele magazine se poate negocia orice preţ, chiar dacă este afişat, şi marfa se poate cumpăra chiar şi cu 10% din preţul cerut iniţial. Cel mai mult din preţ lasă la haine", afirmă Cătălin Ichim.

Oraşul are peste 70 de hoteluri de cinci stele şi sute de clădiri de birouri sau de locuit cu zeci de etaje. Cu 492 de metri şi 101 de etaje, Shanghai World Financial Center este a treia clărire ca înălţime din lume şi atrage lunar circa trei milioane de euro doar din taxele vizitatorilor, care plătesc 16 euro pentru o privire panoramică de la etajul 100. La primele etaje ale clădirii sunt birouri şi un centru comercial, iar de la jumătate şi până la etajul 90 este un hotel de lux, Park Hyatt. Între etajele 91 şi 93 sunt mai multe restaurante care, de asemenea, atrag foarte mulţi turişti.

Piaţa de real estate din Shanghai este una dintre cele mai efervescente din lume, mai ales după ce guvernul chinez a început să acorde credite de consum foarte uşor. Din acest motiv, preţurile locuinţelor au explodat în ultimii ani.

"La periferie nu mai găseşti apartamente sub 500 de euro metrul pătrat, iar în centrul vechi există apartamente care se vând şi cu 50.000 de euro pe metru pătrat", spune Ichim.

Shanghaiul frapează prin numărul imens de oameni care circulă pe străzi, cu excepţia intervalului 12:00-14:00, când bulevardele sunt pustii pentru că e pauză de masă.

Trenul cu levitaţie magnetică Maglev, care leagă aeroportul Pudong de centrul oraşului, depăşeşte viteza de 450 de kilometri pe oră.

Shanghaiul este şi unul dintre oraşele cu viaţă de noapte renumită, şi asta nu de acum, ci încă din anii '30.

"În ultimii ani s-au deschis aici foarte multe restaurante ale marilor bucătari francezi. Locuitorilor Shanghaiului le place să creadă că sunt cei mai occidentalizaţi din ţară, fiind singurii din China care preferă cafeaua ceaiului", mai povesteşte directorul Biroului de Promovare Turistică al României în China.

Dacă nu vorbesc despre sistemul politic sau nu îl atacă, locuitorii oraşului sunt liberi să facă aproape orice, cu excepţia traficului de droguri, crimelor sau corupţiei la nivel înalt, care se pedepsesc cu moartea prin împuşcare. Încercând să compari Bucureştiul cu Shanghaiul găseşti o singură asemănare - praful de pe străzi şi căldura.

(Material realizat de Liviu Iancu, economic@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici