Un preşedinte cu verb odihnit pentru liberalii în refacere

Se spune despre Crin Antonescu că este un meşteşugar al vorbelor, un fel de maestru al oratoriei, e drept într-o lume politică unde cei care au cu adevărat proprietatea cuvintelor sunt doar pe ici -pe colo.Până acum, noul preşedinte al PNL s-a făcut remarcat mai mult prin poziţiile sale intransigente faţă de toţi şi de toate. Din poziţia de critic veşnic, mult mai comodă decât pare, a avut răgazul de a-şi poliza vorbele până a le da ascuţiş sclipitor. S-a văzut şi la congres: vorbea cu însufleţire despre bordeluri politice şi tipi "curăţei", ştiutori de limbi străine şi cu păreri mai flexibile decât sălciile, într-un fel care l-ar fi lăsat de ruşine pe Savonarola. Mai lipsea rugul pe care să fie arse decadenţele şi stabilimentele.

Însă, odată ales preşedinte, Crin Antonescu trebuie să arate - dacă are această capacitate - că poate fi şi ceva mai mult decât un frenetic mânuitor de vorbe. Este ca un examen de maturitate. Rebelul de serviciu a ajuns lider. Perioada bretonului şi înflăcărărilor s-a dus. Antonescu trebuie să impresioneze, să se impună şi prin altceva. De altfel, la prima sa conferinţă de presă s-a văzut că şi-a mai ponderat discursul. Semn că este adaptabil la noile rigori, învaţă repede şi poate l-a încuiat pe Peter Pan în dulap.

La interminabila adunare a liberalilor s-a ales şi garnitura din spatele preşedintelui. Nume noi, nume vechi, veterani lăsaţi pe margine sau retogradaţi la "supleanţi", "Iago" răsplătiţi pentru agilitatea cu care şi-au mutat bagajele acolo unde bătea vântul cel bun, provinciali. Cam ce se găseşte, până la urmă, în garnitura de vârf a tuturor partidelor.

Numai că PNL se află într-o situaţie specială. Cu toate cârcotelile şi prezicerile, neliniştitoarea coaliţie de 70 la sută trăieşte bine merci şi mătură totul în cale. Liberalii nu se pot pretinde arbitrii. Sunt aruncaţi într-o opoziţie atroce. Este îndeajuns să urmăreşti o zi de lucru la Parlament. Maşina de vot orwelliană a coaliţiei, care funcţioneză aproape fără greş, îi reduce sistematic la tăcere. Episoadele cu plecarea din sala de dezbateri sau cu hărţuiala amendamentelor au efect cât un guturai trecător de primăvară. Nu este de mirare că PNL pare că duce o luptă disperată, dar sterilă. Însă aici e şi altceva decât zădărnicie.

Liberalii pot să-şi tragă sufletul şi să îşi găsească inspiraţia. Cu ceva înţelepciune, pot în sfârşit să se vindece de bolile lor "istorice": dezbinarea şi sucombarea în faţa prea multor orgolii individuale. Este o glumă să crezi că acest partid neliniştit s-ar face peste noapte adunare de soldăţei. Nu este în spiritul lor. Dar îşi pot găsi coeziunea, ajutaţi de condiţia de "cenuşăreasă" la care au fost reduşi temporar în prezentul ciclu politic. Pentru că vremurile sunt vitrege, au şi potenţial de creştere electorală. Nu acel 30 la sută, bun de discursuri pentru ridicarea moralului militanţilor, ci câteva procente realiste, pe care să şi le conserve.

Şi, întorcându-ne la Crin Antonescu, el ar putea să fie o surpriză la prezidenţiale. Deja se insinuează, cam exaltat este drept, că acest domn un pic impacientat, care vorbeşte ca din carte, ar fi un "alter ego" al lui Obama (Barack). De aici nu ar trebui să se reţină comparaţia, ci starea de aşteptare.

Este o stare de aşteptare, care se amplifică pe măsură ce viaţa este tot mai inconfortabilă. Poate oamenii vor altceva decât Traian Băsescu. Poate nu reuşeşte să-i convingă Mircea Geoană. Poate se vor uita mai atent spre Crin Antonescu. Deocamdată totul se reduce la "poate". Ceea ce înseamnă că nimic nu este exclus.

(Comentariu realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro)