Valentin Stan, la „Marius Tucă Show”: Nici măcar oamenii veniţi din Siria nu fac muncă de sclavi, pe câmpurile din Germania. Doar românii

  • „Pe 26 mai, Nelu Tătaru a zis că suntem pe panta descendentă. Preşedintele a zis că ne menţinem pe platou”, a spus Valentin Stan
  • Valentin Stan este de părere că pensiile nu vor fi majorate. „Povestea cu creşterea pensiilor cu 10% e o flamă”, a declarat el
2102 afișări
Ediţie specială a emisunii “Marius Tucă Show”. Analistul Valentin Stan a vorbit despre ultimele mutări de pe scena politică din România. Acesta a comentat noile măsuri de relaxare şi a taxat dur incoerenţa guvernaţilor în ceea ce priveşte gestionarea crizei epidemiologice. În cadrul talk-showului, cei doi interlocutori au dezbătut şi problema românilor aflaţi la muncă peste granite.
 
Marius Tucă: Am înţeles ca sunt foarte multe dezinformări în perioada asta.
 
Valentin Stan: Până şi Donald Trump s-a îmbăţoşat împotriva reţelelor sociale. Nu trebuie să luăm şi noi exemplul de la apus. Toata lumea are impresia că e o afacere de specialişti. O să vedem astăzi cine sunt specialiştii planetei. Tu conteşti gravitatea virusului? Hai să vedem cine sunt iresponsabilii care contestă gravitatea virusului. 

Ne-am îngropat şi în stare de urgenţă, şi în stare de alertă. Lui Iohannis nu i-a desfiinţat nimeni coşmelia de la Cotroceni de unde aruncă fake news-uri către populaţie şi îşi bate joc de cei care l-au votat? Am văzut că au dat drumul la nişte relăxari, au zis că poţi să mergi la plajă, dar cum faci cu salvamarul? Cum te salvează salvamarul dacă trebuie respectată distanţa de 2 metri?
 
Pe 26 mai, Nelu Tătaru a spus că se deschid terasele de la 1 iunie, când ei încă nu stiau cum e cu măsurile de relaxare. Explică-mi şi mie cum faci programare la terasă?

Marius Tucă: Cum verifică autorităţile că la o masă sunt membrii aceleiaşi familii? Li se cere buletinul?
 
Valentin Stan: Nu stii că acum, când a venit Iohannis cu ordonanţa de urgenţă, oamenii au ieşit afară să plimbe căţelul, canarul şi unul a ieşit să plimbe peştişorul.
 
Vela s-a dus la Realitatea şi a explicat că consilierul lui este in anticameră, pentru a fi la o distanţă de mai mult de 3 metri de el. Preşedintele e un personaj cult în cap. Tu ştii când trebuie să te relaxezi?

Marius Tucă: Când trece vârful epidemiei.
 
Valentin Stan: E o problemă. Să vedem ce zice Nelu Tătaru. Pe 26 mai a zis că de o săptămână suntem pe panta descendentă. Presedintele a zis ca ne menţinem pe platou. Arafat a zis că situaţia nu e perfect rezolvată. Tu îţi dai seama de fapt cine ia deciziile? Asta e bătaia de joc în această ţară. De aia au îngheţat şi economia, că aveau nevoie de şurubul ăsta. Şi l-ar mai fi strâns încă 10 ani.

Marius Tucă: Ei se cred în stare de urgenţă. România se deschide. Serviciile hotărăsc ce se întâmplă în România.
 
Valentin Stan: Zilele astea a ieşit un scandal. Ambasadorul unei ţări nu poate fi convocat la sediul MAE pentru că acela reprezintă suveranitatea statului de trimitere. O ţară nu e convocată de altă ţară. Doar dacă eşti un imbecil. Muntenegru ştie protocolul. Îl invită, nu îl convoacă. Securistii ăştia nu sunt capabili nici să vorbească. Asta e ţara. Securişti proşti. Sunt incapabili să vorbească.

Despre Cîţu
 
Valentin Stan: În contextul în care Cîţu e ministru de Finanţe, el se ocupă de toate măsurile şi îţi dă şi resurse ca să ţii economia pe linia de plutire. Pe 26 mai, el spunea că avem probleme pentru că s-a oprit economia, s-a închis tot. Dar tot el spunea că sectoare importante din economie nu au fost oprite. Oamenii trebuie să ştie foarte clar un lucru, pentru că unele televiziuni i-au pus lui Cîţu nişte vorbe în gură, că s-ar mări pensiile cu 10%. El nu a spus aşa ceva. Oamenii buni, nu mai aşteptaţi nimic de la ăştia. Povestea cu 10% e o flamă. 

Până acum ei au spus că banii pentru pensii sunt în buget, dar acum Cîţu spune că nu mai sunt bani. Pe 26 mai, el spunea că se discută mai multe scenarii.
 
Marius Tucă: Violeta Alexandru am înţeles că a fost în Germania şi tu ai urmărit-o.
 
Valentin Stan: Tu trebuie să îţi aduci aminte că toată presa din România a arătat cum erau trataţi oamenii aceia în Germania.  Erau trataţi ca nişte slugi. Violeta Alexandru este o dulceaţă în comparaţie cu Aurescu. La ora actuală, în Germania, avem un milion de refugiaţi care nu au o soartă foarte bună. De ce nu sunt ăştia la muncă pe câmpul german? De ce sunt aduşi românii? Pentru că nici măcar oamenii veniţi din Siria nu fac muncă de sclavi. Nu ar rezista. Nimeni nu face asta, doar românii.

Doamna Alexandru s-a întâlnit cu nişte miniştri germani. Într-un comunicat de presă de la ministerul Muncii, ea prezintă cum s-a întâlnit cu un ministru federal. Ce ziceam noi se confirmă chiar în comunicat. Unii dintre români recunosc că sunt taxaţi pentru găzduire, ei ramânând cu doar 6 euro pe lună.

Marius Tucă: Domnul Orban dă foarte multe ordonanţe de urgenţă.
 
Valentin Stan: Tu ştii cine l-a sunt pe Orban pe 27 mai?  Angela Merkel. Pentru că a făcut vâlvă povestea cu sparanghelul. Pentru că pe doamna Merkel o interesează, că acolo e democraţie.
 
Despre mască
 
Valentin Stan: De ce eu, care sunt sănătos, trebuie să mă supun la riscuri critice purtând mască? N-am o problemă. Mă supun. Dar vreau să mi se explice. Nu poţi sa îl ţii pe elevul ăla cu mască pe faţă. 
 
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici