Prognoza METEO pentru următoarele două săptămâni: Vremea se încălzeşte

Vremea se încălzeşte, iar temperaturile vor ajunge la cele normale pentru această perioadă, potrivit prognozei pe două săptămâni realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

3676 afișări
Imaginea articolului Prognoza METEO pentru următoarele două săptămâni: Vremea se încălzeşte

Conform ANM, în Banat, în următoarele două zile, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17-21 februarie, maximele vor fi, în medie, de 7-9 grade şi minime, în medie, de -2-0 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de mediile climatologice ale sfârşitului de februarie, iar temperatura aerului nu va avea variaţii însemnate de la o zi la alta. În aceste condiţii, media temperaturilor maxime se va situa între 9 şi 12 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -2 şi 1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie şi în a doua parte a celei de-a doua săptămâni a intervalului 15-28 februarie.

În Crişana, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu temperaturi scăzute mai ales noaptea, dar apoi se va încălzi. Astfel, în intervalul 17-21 februarie, maximele vor fi, în medie, de 6-8 grade, iar minimele de -2...-1 grad. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de mediile climatologice ale sfârşitului de februarie. Media temperaturilor maxime se va situa între 8 şi 11 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -3 şi 0 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie şi în a doua parte a celei de-a doua săptămâni.

În intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece în Transilvania, cu temperaturi sub limita gerului mai ales noaptea. Între 18 şi 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 4 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al sfârşitului de februarie pentru această regiune, cu media temperaturilor maxime de 5-8 grade şi media minimelor între -6 şi -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi ridicată aproape în fiecare zi a perioadei celor două săptămâni.

În Maramureş, în intervalul 15-17 februarie, vremea va fi deosebit de rece mai ales noaptea, când temperaturile minime vor fi, în medie, între -12 şi -8 grade. Între 18 şi 21 februarie, pe fondul încălzirii vremii, media temperaturilor maxime se va situa între 3 şi 6 grade, iar cea a minimelor, între -5 şi -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al sfârşitului de februarie pentru această regiune. Media temperaturilor maxime se va încadra între 6 şi 8 grade şi media minimelor va fi cuprinsă între -4 şi -2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 17 - 21 februarie şi în unele zile ale celei de-a doua săptămăni.

Prima săptămână va fi caracterizată în mare parte de o vreme deosebit de rece, în Moldova, cu variaţii ale temperaturii de la o zi la alta, astfel maximele vor fi cuprinse în medie între -2 şi 2 grade, iar media minimelor se va situa între -12 şi -4 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16, 17, 19 şi 20 februarie, când local va fi ger. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de 6...8 grade şi ale minimelor de -2...0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va fi de -6....-4 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului.

Şi în Dobrogea, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în mare parte din prima săptămână, când vor fi oscilaţii ale temperaturii de la o zi la alta. Astfel, maximele vor fi cuprinse în medie între -4 şi 6 grade, iar media minimelor se va situa între -8 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16 şi 17 februarie. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de 6...8 grade şi ale minimelor de 0...2 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 4 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre medii de -2 grade. Local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului.

Prima săptămână va fi caracterizată de variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, în Muntenia, astfel vom trece de la o vreme rece la una normală termic şi invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 0 şi 8 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -10 şi -4 grade, cu cele mai scăzute valori în noaptea de 17 februarie, când local va fi ger. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi în creştere, medii ale maximelor de până la 10...12 grade şi ale minimelor de -2...0 grade, dar din 24 februarie se va răci din nou, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 6...8 grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre -4 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului, dar cu caracter temporar şi doar pe arii restrânse.

În Oltenia, perioada 15-21 februarie va fi caracterizată de variaţii ale temperaturii aerului de la o zi la alta, practic de la o vreme rece la una normală termic şi invers, cu maxime ce vor fi cuprinse în medie între 2 şi 9 grade, în timp ce media minimelor se va situa între -8 şi -2 grade, cu cele mai scăzute valori în nopţile de 16 şi 17 februarie. Cea de a doua săptămână va debuta cu o încălzire semnificativă a vremii, medii ale maximelor de până la 12...14 grade şi ale minimelor în jurul a 0 grade, dar din 25 februarie se va răci uşor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 8...10 grade, iar cea a celor nocturne spre -2 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter temporar şi doar pe arii restrânse, în special în perioada 17-21 şi 24-28 februarie.

La munte, în primele două zile ale intervalului, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi diurne în medie de -10...-8 grade şi cu nopţi geroase, valori nocturne medii de -16...-14 grade. Apoi, până la sfârşitul primei săptămâni se va încălzi semnificativ, astfel media maximelor va tinde spre 0 grade, iar cea a minimelor spre -6 grade. Cea de a doua săptămână va debuta cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, maxime medii de până la 2...4 grade şi minime în medie de -4...-2 grade, dar din 25 februarie se va răci uşor, astfel media valorilor diurne va tinde spre 0 grade, iar cea a celor nocturne spre -6 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici