Rupere violentă de nori la Milano. Autorităţile au închis toate parcurile

  • Rupere violentă de nori la Milano, noaptea trecută.
  • Toate parcurile au fost închise, iar două şcoli au acoperişurile smulse de vânt.
  • În Brescia, o fată de 16 ani a fost ucisă de un copac căzut
1740 afișări
Imaginea articolului Rupere violentă de nori la Milano. Autorităţile au închis toate parcurile

Rupere violentă de nori la Milano. Autorităţile au închis toate parcurile

După valul puternic de vreme rea de luni, Lombardia este în continuare lovită de ploi torenţiale şi rafale de vânt.

O nouă şi violentă rupere de nori a avut loc în cursul nopţii la Milano. În jurul orei 4, o furtună însoţită de rafale de vânt şi grindină a lovit capitala lombardă, smulgând mai multe acoperişuri şi provocând căderea unor copaci.

„Am avut o noapte albă, vântul în oraş a depăşit 100 de kilometri pe oră. De la ora 4 dimineaţa, am lucrat personal cu tehnicienii Primăriei pentru a coordona activităţile de limitare a pagubelor produse de ruperea de nori care a lovit oraşul nostru noaptea trecută. Situaţia nu este uşoară”, a declarat primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala.

Ploaia puternică a provocat, de asemenea, inundaţii în mai multe case, intrând prin uşile şi ferestrele blindate, în ciuda faptului că a durat doar 20 de minute, relatează Rai News.

Municipalitatea din Milano a dispus închiderea tuturor parcurilor. Două şcoli au acoperişurile smulse de vânt, iar Castelul Sforzesco a fost închis din motive de siguranţă, deoarece de pe acesta cad ţigle.

Totodată, a început curăţarea străzilor de crengile şi copacii căzuţi cu sutele, pentru a permite revenirea transportului public.

Luni, o femeie în vârstă de 58 de ani a murit după ce a fost strivită de un copac, care a căzut din cauza furtunii, în timp ce se plimba în Lissone (Monza).

De asemenea, o fată de 16 ani a murit după ce a fost lovită de un copac căzut într-o tabără din Codegolo, provincia Brescia.

Tot în zona Brescia, în Val Dorizzo, o altă tabără a fost evacuată de către pompieri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
milano,
rupere nori,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici