Acordul UE privind protecţia călătorilor care folosesc Uber a eşuat

Franţa, Germania, Grecia şi Estonia au decis să blocheze acordul şi s-au abţinut.

4342 afișări
Imaginea articolului Acordul UE privind protecţia călătorilor care folosesc Uber a eşuat

Acordul UE privind protecţia călătorilor care folosesc Uber a eşuat

Acordul politic privind noile reguli de protejare a călătorilor şi lucrătorilor platformelor precum Uber şi Glovo a eşuat pentru a doua oară consecutiv, scrie publicaţia italiană „La Stampa”, în regim de news alert.

Acest lucru a fost anunţat de preşedinţia rotativă a UE, deţinută de Belgia.

Ambasadorii celor 27 de state membre, reuniţi în Coreper II pentru a da undă verde acordului privind directiva renegociată pe 8 februarie între instituţiile UE, nu au găsit majoritatea calificată necesară.

Franţa, Germania, Grecia şi Estonia, explică surse europene pentru publicaţia peninsulară, s-au abţinut, formând astfel minoritatea necesară pentru a bloca acordul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici