Alegeri prezidenţiale 2019. Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă

Campania electorală pentru turul al doilea se încheie, sâmbătă, la ora 7.00, conform legislaţiei. Aceasta a început vineri, 15 noiembrie, la ora 00.00. Nici în acest tur de scrutin nu au avut loc dezbateri electorale între cei doi candidaţi, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, ci separat, cu presa.

450 afișări
Imaginea articolului Alegeri prezidenţiale 2019. Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă

Alegeri prezidenţiale 2019. Campania electorală pentrul turul al doilea se încheie sâmbătă

Cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale se desfăşoară între un candidat de dreapta, al PNL, Klaus Iohannis, şi candidatul de stânga, al PSD, Viorica Dăncilă.

Campania electorală a început vineri, 15 noiembrie, de la ora 00.00, şi s-a încheiat pe data de 23 noiembrie, ora 7.00, conform legislaţiei Autorităţii Electorale Permanente.

„Potrivit legii, al doilea tur de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur”, au transmis reprezentanţii AEP, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Nici în această campanie, al celui de-al doilea tur, candidaţii nu au avut o dezbatere, deoarece candidatul PNL, Klaus Iohannis, a refuzat, în nenumărate rânduri, invitaţiile contracandidatului PSD, Viorica Dăncilă, afirmând că „PSD-ul nu merită să fie legitimat”. Astfel, fiecare candidat şi-a organizat propria dezbatere, cu presa.

Potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central, joi, 14 noiembrie, rezultatele finale oficiale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis a obţinut 37,82%, Viorica Dăncilă - 22,26% şi Dan Barna - 15,02%.

AEP reaminteşte, în comunicatul de presă, că la secţiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, conform următorului program: - vineri, 22 noiembrie 2019, între orele 12:00 – 21.00;
- sâmbătă, 23 noiembrie 2019, între orele 7.00 - 21.00; - duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 - 21.00.

Autoritatea menţionează că în toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21.00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări - domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.

Actele pe baza cărora se poate vota în străinătate sunt: cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare), mai arată sursa citată.

Lista secţiilor de votare din străinătatea poat fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe accesând următorul link :
https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/alegeri_2019/2019.11.01__lista_sv_835_alegeri_prezidentiale_2019.pdf

Totodată, AEP atenţionează că alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care au primit plicul pentru votul prin corespondenţă trebuie să se asigure, înainte de a lipi autocolantul pe candidatul preferat, că acesta a intrat în turul al doilea. În cazul în care autocolantul este aplicat pe un candidat care nu a intrat în turul al doilea, votul este anulat.

„Plicurile cu opţiunile pentru turul ala doilea trebuie expediate astfel încât să ajungă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă până cel mai târziu în data de 21 noiembrie 2019. Cei ale căror plicuri nu ajung până la termenul menţionat vor fi notificaţi şi îndrumaţi să se îndrepte spre cea mai apropiată secţie de votare”, indică sursa amintită.

În ţară, au fot organizate 18.748 de secţii de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare. Alegătorii pot afla la ce secţie de votare sunt arondaţi accesând www.registrulelectoral.ro

Votarea în ţară are loc duminică, 24 noiembrie 2019, între orele 7.00 şi 21.00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23.59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

Alegătorii din ţară votează cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar.

AEP menţionează că paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite doar de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România. În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

„Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea «VOTAT», buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea”, transmite AEP, în documentul de presă.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv ale celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în deplină transparenţă, în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Autoritatea Electorală Permanentă aminteşte că persoanele acreditate să asiste la efectuarea operaţiunilor electorale la primul tur de scrutin sunt de drept acreditate să asiste la efectuarea acestor operaţiuni şi la al doilea tur de scrutin.

Preşedintele AEP Constantin Buică „îi îndeamnă pe toţi cetăţenii români cu drep de vot să îşi exercite acest drept şi în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, iar celor din străinătate le recomandă să nu lase pe ultima zi votul la secţiile de votare, pentru a evita aglomeraţia şi pentru a fi siguri că şi votul lor va intra în calcul la alegerea Preşedintelui României”, conchide sursa menţionată.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici