Alfred Simonis, PSD: Vom iniţia proiecte pentru plafonarea indemnizaţiilor de mii de euro lunar

  • Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a anunţat că parlamentarii social-democraţi vor iniţia un proiect de lege privitor la plafonarea indemnizaţiilor din CA şi din AGA.
  • El a spus că în aceste consilii numite pe criterii politice câştigurile sunt de ordinul miilor de euro lunar.
398 afișări
Imaginea articolului Alfred Simonis, PSD: Vom iniţia proiecte pentru plafonarea indemnizaţiilor de mii de euro lunar

Alfred Simonis, PSD: Vom iniţia proiecte pentru plafonarea indemnizaţiilor de mii de euro lunar

Alfred Simonis a vorbit despre proiectele de lege care vor fi iniţiate de PSD în cadrul unei conferinţe de presă. El i-a acuzat pe guvernanţi că în consiliile de administraţie au numit persoane care câştigă mii de euro lunar.

„Evident că vom iniţia proiecte care vor face referire şi la plafonarea indemnizaţiilor din CA-uri şi din AGA-uri, pentru că e inadmisibil ca în anumite AGA sau CA să existe persoane propuse de PNL, USR-Plus care să beneficieze de sume de câteva mii de euro pe lună, zeci de mii de euro pe an, în timp ce pensionarii care câştigă câteva sute de lei să sufere în urma acestui buget construit aberant de majoritatea PNL-USR-Plus”, a declarat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

În cadrul conferinţei de presă, Simonis a mai anunţat că PSD va iniţia un proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
alfred simonis,
psd,
aga

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici