Andreea Paul: Pasul făcut azi de Boc nu este surprinzător. Avea alternativa înscrierii în ISP al PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că înscrierea lui Emil Boc în Fundaţia Mişcarea Populară nu este o surpriză, dar că primarul din Cluj-Napoca avea alternativa intrării în Institutul de Studii Populare al PDL.

448 afișări
Imaginea articolului Andreea Paul: Pasul făcut azi de Boc nu este surprinzător. Avea alternativa înscrierii în ISP al PDL

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul (Imagine: Mircea Roşca/Mediafax Foto)

Andreea Paul a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că înscrierea primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc, în Fundaţia Mişcarea Populară nu este o decizie surprinzătoare, ea precizând că edilul avea alternativa intrării în Institutul de Studii Populare patronat de PDL.

"Emil Boc este un om onorabil, iar pasul făcut azi (înscrierea sa în Fundaţia Mişcarea Populară - n.r.) nu este surprinzător. Avea însă alternativa înscrierii în ISP al PDL. Sunt jignită când aud acuze false cum că unii dintre noi n-au susţinut guvernarea PDL, când Emil Boc era premier. Să nu uităm cum Elena Udrea cerea remanierea guvernului şi a lui Boc în plină criză economică. Să nu fim ipocriţi, gata cu minciuna", a spus Andreea Paul.

Ea a precizat că nu crede că unii primari PDL din marile oraşe vor juca la "două capete" în campania pentru alegerile europarlamentare, adică vor susţine din umbră Partidul Mişcarea Populară.

"Nu cred că vor juca la două capete, ci cred că vor juca la un singur capăt. Cei slabi de înger au de pierdut dacă sunt păcăliţi de promisiuni că vor primi finanţare la un moment dat pe un proiect sau altul. Această politică a jocului la două capete îi dezavantajează. Ei nu primesc nimic şi rămân în afara echipei", a mai spus Andreea Paul.

Prim-vicepreşedintele Andreea Paul s-a aflat duminică la Iaşi, precizând că scopul vizitei sale în oraş este de a susţine "echipa" PDL Iaşi.

Săptămâna trecută, doi deputaţi ai PDL Iaşi, Camelia Bogdănici şi Petru Movilă, şi-au anunţat demisia din partid şi înscrierea în Partidul Mişcarea Populară.

Primarul Emil Boc a anunţat, duminică, la Cluj-Napoca, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară, că a acceptat să facă parte din fundaţie, susţinând că, în opinia sa, poate avea o contribuţie la unificarea dreptei, pentru câştigarea alegerilor din acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici