Antonescu: Eşecul de la europarlamentare a fost asumat doar de PNL. Ponta şi PSD sunt în degradare accelerată

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, că dintre toate partidele PNL a fost singurul care a asumat eşecul de la europarlamentare, afirmând că atât PSD, cât şi PMP au obţinut mai puţine voturi decât estimaseră, iar votul pentru Mircea Diaconu a fost unul antisistem.

1243 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Eşecul de la europarlamentare a fost asumat doar de PNL. Ponta şi PSD sunt în degradare accelerată

Antonescu: Eşecul de la europarlamentare a fost asumat doar de PNL.Votul pentru Diaconu, pe victimizare (Imagine: Adrian Cojocaru/ Arhiva Mediafax Foto)

Antonescu a evitat să răspundă în momentul în care a fost întrebat dacă intenţionează să candideze la congresul extraordinar al PNL.

"Nu-mi pun problema asta, acuma. Pe mine mă interesează ca în acest moment toate pregătirile pentru congresul extraordinar să decurgă conform Statutului, ca partidul să depăşească un moment care are dificultatea lui", a declarat Antonescu.

El a precizat că PNL este singurul partid care a asumat eşecul din alegerile europarlamentare, având în vedere că toate partidele şi jucătorii politici au suferit un eşec.

"Probabil că cel mai mic eşec a fost suferit de PDL, pentru că PSD, să fim serioşi, s-a situat mult sub aşteptările sale, iar asta e şi mai grav pentru ei, dacă în alegeri în care au avut toate avantajele de partea lor, şi care au fost alegeri totuşi cu participare relativ redusă în comparaţie cu prezidenţialele ei nu au putut obţine decât 37%, de nici 2 milioane de voturi, sigur că prezidenţialele se anunţă grele şi pentru ei", a afirmat Antonescu.

Liderul demisionar al PNL a afirmat că în cazul PMP a fost vorba de un scor mic, având în vedere implicarea semnificativă a preşedintelui Traian Băsescu în favoarea acestuia.

În cazul lui Mircea Diaconu, el a afirmat că este vorba de un vot antisistem, deoarece "a apărut perfect victima sistemului, victima statului, victima partidelor, victima politicienilor". "Votul din fericire acuma s-a dus la Mircea Diaconu, nu s-a dus la România Mare sau alte partide", a mai spus Antonescu.

Antonescu: Ponta şi PSD sunt în degradare accelerată, parlamentarii lor au deja şi botniţă

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta şi PSD se află într-o degradare accelerată, întrucât la moţiunea de cenzură nu şi-au lăsat propriii parlamentari să vorbească în favoarea Guvernului, lucru fără precedent, chiar în guvernarea PDL.

"Astăzi, pentru prima dată, un prim-ministru din 1990 până azi, un lucru pe care nu l-au făcut nici Văcăroiu, pe care nu l-a făcut nici Boc, pe care nu l-a făcut nici un alt prim-ministru al României, când primul ministru a venit şi ne-a spus că nu doreşte astăzi să se joace de-a moţiunea, că dânsul e obosit, că dânsul e om serios, are alte treburi şi că nu doreşte să dezbată această moţiune", a spus Antonescu.

El a amintit faptul că Ponta era "extrem de caustic" atunci când se afla în opoziţie, iar PDL nu-şi mai lăsa deputaţii să mai iasă din bănci, să-şi exprime votul.

"Păi azi am văzut pe cei din PSD care, pe deasupra, au ajuns deja şi cu botniţă, nu mai au voie să vorbească, nici măcar în apărarea propriului Guvern. (...) E un semn de degradare accelerată a lui Ponta şi a PSD", a mai spus Antonescu.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, înregistrându-se 176 de voturi "pentru" şi 19 "împotrivă", în condiţiile în care ar fi fost necesare minimum 286 de voturi "pentru".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici