Antonescu: Finanţele ar urma să se împartă în două ministere, posibil Economia în trei portofolii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că cea mai probabilă propunere a USL în ceea ce priveşte noua structură guvernamentală va fi ca Ministerul Finanţelor să se împartă în două portofolii, după modelul francez, iar Ministerul Economiei în alte trei ministere.

1817 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Finanţele ar urma să se împartă în două ministere, posibil Economia în trei portofolii

Antonescu: Finanţele ar urma să se împartă în două ministere, posibil Economia în trei portofolii (Imagine: www.gov.ro)

Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune RTV, dacă pentru noua structură a Guvernul se va opta pentru modelul francez, în care Finanţele sunt separate de un minister al Bugetului.

"Este o discuţie. Asta este propunerea premierului, dar pe care PNL este gata să o discute, pentru că fiecare dintre aceste modele are raţiunea sa. Într-o anumită logică, în care Guvernul deşi fără creşterea cheltuielilor publice şi-ar putea lărgi structura, deci ar putea fi mai multe ministere, în ideea pe care domnul Ponta a prezentat-o, cu bune argumente de a face cumva pe cât posibil un paralelism, o oglindă între Guvernul nostru şi Comisia Europeană, o asemenea formulă, formula franceză – care s-a practicat de altfel şi în România în 1991 şi puţin în 1997 la începutul guvernării CDR – PD – se poate. Cred că asta e varianta spre care ne îndreptăm", a spus Antonescu.

El a precizat că ANAF ar urma să rămână în structura unui minister al Finanţelor.

De asemenea, el a admis faptul că o altă modificare în structura guvernamentală vizează împărţirea Ministerului Economiei într-un Minister al Economiei, altul al Comerţului şi un alt treilea al Mediului de Afaceri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici