Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară, la o emisiune transmisă de de Antena 3, că liberalii se vor întâlni cu Lucian Croitoru dacă vor fi invitaţi şi îi vor spune că nu are calitatea de premier, adăugând că nu vor cădea "în capcana ordinară" a lui Băsescu cu Guvernul de uniune.

28 afişări
Imaginea articolului Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu

Antonescu: Ne vom întâlni din politeţe cu Lucian Croitoru, dar nu cădem în capcana lui Băsescu (Imagine: Mediafax Foto/Ovidiu Dumitru Matiu)

"Domnul prim-ministru desemnat Lucian Croitoru un om pe carenu-l cunosc şi asupra căruia nu doresc să emit vreo judecată devaloare, va avea o întâlnire cu noi, dacă o va solicita, pentru căaşa este civilizat, dar noi nu dăm acolo un concurs, nu facemangajări, deci nu are ce să ne schimbe decizia domnul Croitoru.(...) Dacă în calitatea sa de prim-ministrudesemnat doreşte să avem o întâlnire, o vom avea, pentrucă aşa e politicos", a susţinut Crin Antonescu.

Întrebat dacă va negocia cu Lucian Croitoru, liderul PNL amenţionat că PNL nu cade în "capcana ordinară" a preşedinteluiBăsescu cu Guvernul de uniune naţională.

"Nu există însă niciun fel de dram de şansă ca poziţia PNL înprivinţa desemnării unui premier să se schimbe. Nu avem cum săacordăm învestitura unui om pe care l-a trimis Traian Băsescu săfacă Guvern, nu avem cum să intrăm în capcana ordinară a luiBăsescu cum că ar face un Guvern de uniune naţională, în care ne-armitui şi pe noi şi pe alţii cu două-trei-cinci-şase ministere. Aşaceva este exclus. Întâlnirea cu domnul Croitorueste numai dintr-un minimun de civilizaţie democratică pe careînţeleg să-l respectăm", a apreciat Antonescu.

Întrebat dacă Lucian Croitoru i-a schimbat punctul de vedereprin intervenţiile sale televizate, preşedintele liberalilor amenţionat că poziţiile sale politice nu se schimbă doar pentru căar vedea pe cineva la televizor.

"Dacă domnul Croitoru spunea lucruri de 10 ori mai interesanteşi mai convingătoare tot nu se schimba nimic. (...) Dacă domnulCroitoru susţine că PSD şi PDL au dat dovadă de mare maturitatefăcând alianţa pe care au făcut-o şi guvernând aşa cum au guvernat9 luni m-am lămurit într-o anumită privinţă", a spus CrinAntonescu, menţionând că în opinia sa Croitoru cunoaştesistemul politic şi "ar fi trebuit să-l întrebe pepreşedenite atunci când i-a făcut această propunere- onorantă ceidrept: "Domne ce susţinere politică am?".

În plus, Antonescu a subliniat că Lucian Croitoru, "asumândteoria preşedintelui că un prim-ministru se desemnează după bunulplac al acestuia şi după aceea pleacă prin oraş să-şi cautemajoritate", îi arată de la bun început că el "e altceva decâtIohannis" şi că este un "instrument" al lui Băsescu.

"Domnul Croitoru îmi arată că e un om de casă din punct devedere politic al lui Băsescu, gata să-i aplice teoriile şiordinele exact ca domnul Boc, ceea ce domnul Iohannis nu a făcutdeloc în raport cu partidele care l-au invitat, ceea ce facediferenţa între statutul de independent autentic aldomnului Iohannis şi statutul domnului Croitoru. Croitoruştie foarte bine că nu are susţinere politică, intră în acest jocca instrument al lui Băsescu, sperând probabil în taină că un numărde parlamentar, sub formele de presiune şi ademenire ale Băsescu,i-ar putea da votul de învestitură şi s-ar pomeni cu un frumospunct în CV-ul personal şi anume acela de prim-ministru. În rest nuam nimic cu Croitoru, şi cred că nici domnul Croitoru cu noi"", amenţionat liderul PNL.

Întrebat cum poate fi Croitoru un interlocutor al său, încondiţiile în care este liderul care a lansat candidaturalui Iohannis, Antonescu a replicat că liberalii stau devorbă pe la partid "cu tot felul de oameni, oricare cetăţeanpaşnic" care doreşte să li se adreseze.

"Îi vom spune politicos lui Croitoru că, din punctul nostru devedere, nu are pe fond calitatea de prim-ministru, îl vom informaîn legătură cu acest lucru dacă va dori să ne viziteze, asta e tot.În legătură cu calificarea şi descalificarea lui Croitoru, cinevase poate descalifica numai dacă anterior a fost calificat ori nu ecazul lui Croitoru, care nu este din punct de vedere politic unpersonaj. Croitoru are un CV pare cât se poate de onorabilprofesional, nu cel mai impresionant încât să ne fie impus calumina economică a României, dar din punctul de vedere politic nuexistă. Orice tehnocrat serios ar fi pus această problemă: "Domnulepreşedinte, care este susţinerea parlamentară cu care să încep?", amenţionat Crin Antonescu.

El a criticat, pe de altă parte şi faptul că acum 48 de ore,Băsescu spunea că nu există tehnocrat serios care să preiaconducerea Guvernului, explicând gestul şefuluistatului prin dorinţa de "a-şi asigura nişte avantaje suplimentare"la alegeri şi afirmând că Băsescu nu va fi capabil de un gest deresponsabilitate care să pună capăt crizei până la alegeri.

"N-am făcut o propunere care să-l provoace pe preşedinte, amgăsit cu onestitate o soluţie neutră. Faptul că Băsescu a ratat-o,nu poate fi pus decât pe aceea că nu-şi permite să mai participe încondiţii relativ egale la această competiţie, doreşte neapăratsă-şi asigure nişte avantaje suplimentare, careexced democraţiei. Nu se va ieşţi din criză. Mă tem că preşedintelenu va fi capabil de un gest de responsabilitate până la sfârşitulmandatului său. România pierde foarte mult cu fiecare zi,responsabilitatea e întreagă a preşedintelui. Reafirm ideea de a-lsprijini pe Johannis prim-ministru dacă devin preşedinte", aconchis preşedintele PNL.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici