Antonescu: Pe subiectul Roşia Montană PNL e pe aceeaşi poziţie. Am discutat cu Ponta, dar nu pe fond

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că subiectul Roşia Montană a fost abordat în discuţia purtată cu premierul Victor Ponta, dar nu pe fond, menţionând că PNL rămâne pe aceeaşi poziţie în acest caz, iar luni activitatea comisiei parlamentare va trebui să înceteze după votul final.

220 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Pe subiectul Roşia Montană PNL e pe aceeaşi poziţie. Am discutat cu Ponta, dar nu pe fond

Crin Antonescu (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Antonescu a fost întrebat dacă a discutat în USL subiectul Roşia Montană cu premierul Victor Ponta şi dacă s-a ajuns la o concluzie.

"Discuţiile sunt în Comisie (parlamentară specială, n.r.), nu am discutat foarte mult cu premierul despre acest lucru. Am luat act de faptul că luni în această comisie trebuie să se dea un vot final. Poziţia PNL o cunoaşteţi, nu se schimbă, nu am discutat pe fond această chestiune cu premierul", a declarat Antonescu.

Liderul PNL a precizat că mandatul acordat Comisiei privind Roşia Montană încetează luni, când acest for va trebui să aprobe un raport asupra proiectului de lege "într-o formă sau alta".

Parlamentarii din Comisia Roşia Montană continuă, joi, dezbaterile la proiectul de lege, urmând ca luni, la ora 18:00, să dea votul final, pentru a fi prezenţi toţi cei 19 membri ai comisiei, a anunţat preşedintele comisiei, Darius Vâlcov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici