„Eu am zis despre programul Rabla că imediat ce va fi adoptat pachetul 2 de măsuri, vom putea să punem Ordinul de Ministru care stabilește valoarea voucherelor noi și apoi, imediat, după 10 zile de punere în transparență, așa cum cere legea, putem să dăm drumul la program. Deci suntem cumva, mai întâi trebuie să fie adoptat pachetul numărul 2, aceasta este ordinea, imediat urmează să fie pus în ordin. Platforma tehnică pentru Rabla este exact aceeași, criteriile de selecție și procesul de selecție este exact același, deci nu va exista niciun fel de întârziere pe acest palier”, spune Diana Buzoianu.
Ea precizează că pentru programul RABLA – persoane fizice bugetul este de 200 milioane de lei.
„Acesta este ceea ce s-a creat în coaliție, iar pe partea de Casa Verde, noi astăzi suntem în analiză pentru toate programele de la AFM, urmează ca în pachet 2 de măsuri să fie toate introduce cu toate concluziile pentru fiecare dintre programe, dar în special la Casa Verde trebuie să fie analizat foarte atent, pentru că noi avem anul acesta un proiect din PNRR gestionat de Ministerul Fondurilor Europene, RePower EU, care are exact același obiect, exact partea de fotovoltaice, și nu suntem într-un an în care să putem să lansăm două proiecte de învaloare de câteva miliarde de lei sau euro, gestionate de două ministere diferite cu exact același obiect. Deci trebuie să vedem exact unde se va gestiona și dacă există deja bani, fonduri europene, pe care noi putem să le luăm prin PNRR, nu văd de ce nu am merge pe varianta de fonduri europene care să fie atrase”, încheie Buzoianu.