Inițiatorii susțin că această măsură este necesară pentru a restabili echilibrul în piață și pentru a proteja producătorii români.
Potrivit inițiatorilor, piața de retail din România este „dominată de un număr restrâns de operatori economici de talie internațională” care promovează agresiv produsele sub marcă proprie, în detrimentul diversității și al producătorilor locali. Deși aceste produse oferă prețuri mai mici consumatorilor, proiectul de lege atrage atenția asupra efectelor negative pe termen lung, precum:
Concret, proiectul AUR prevede:
Consiliul Concurenței și ANPC au emis anterior rapoarte care semnalează „disfuncționalități” majore în piața de retail, confirmând practicile comerciale dezechilibrate și impactul negativ asupra producătorilor autohtoni.
Proiectul de lege a fost înregistrat oficial la Senat pe 3 octombrie și urmează să fie analizat în comisiile de specialitate, după obținerea tuturor avizelor necesare. Dacă va fi adoptat, legea ar putea schimba radical modul în care funcționează marile rețele comerciale din România.