Bănicioiu: Ne vom adresa instituţiilor abilitate în cazul celor care refuză să vină la audieri

Deputatul PSD Nicolae Bănicioiu a declarat, miercuri, că membrii comisiei de anchetă se vor adresa instituţiilor abilitate în cazul celor care nu s-au prezentat la audieri, după o consultare prealabilă cu colegii din Comisia juridică.

25 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: Ne vom adresa instituţiilor abilitate în cazul celor care refuză să vină la audieri

Bănicioiu: Ne vom adresa instituţiilor abilitate în cazul celor care refuză să vină la audieri (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Întrebat ce instituţii vor fi sesizate privind refuzul reprezentanţilor Ministerului Turismului de a se prezenta la audieri, Bănicioiu nu a dat un răspuns clar, precizând doar că membrii Comisiei de anchetă vor cere opinia colegilor din Comisia juridică, pentru a sesiza toate instituţiile abilitate în acest sens.

Referitor la solicitarea ministrului Turismului, Elena Udrea, trimisă miercuri, comisiei de anchetă, prin care se solicită rezolvarea problemei vacantării posturilor PDL din comisie, Bănicioiu a spus că "doar domnia sa şi parlamentarii PDL" pot rezolva această problemă.

El a mai spus că, în continuare, lucrările comisiei de anchetă se desfăşoară cu dificultate, întrucât parlamentarii nu au la dispoziţie documentele solicitate.

"Zilele următoare aşteptăm să primim documente", a spus Bănicioiu, precizând că s-a trimis şi citaţia oficială ministrului Elena Udrea, pentru data de 1 septembrie, în care comisia de anchetă a inclus prevederile din Constituţie privind răspunderea ministerială şi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Nicolae Bănicioiu a mai anunţat că în şedinţa de joi vor fi audiaţi reprezentanţii BRD, şi cei ai firmelor Clir Media şi DBV Media House.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici