Băsescu acuză CNCD că utilizează standarde duble

Preşedintele Traian Băsescu a acuzat, joi seară, CNCD că utlizează standarde duble, dat fiind că nu a sancţionat afirmaţiile făcute în urmă cu o lună de către premierul Tăriceanu, comform cărora "o întreagă etnie e formată din infractori" şi nici pe cele recente ale ministrului de Externe.

1 afișare
Imaginea articolului Băsescu acuză CNCD că utilizează standarde duble

Băsescu acuză CNCD că utilizează standarde duble

Preşedintele Tarian Băsescu a pierdut, joi, procesul cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa Curţii de Apel Bucureşti respingând ca neîntemeiată contestaţia şefului statului faţă de decizia de avertisment dată de CNCD în cazul jignirii unui reporter TV.

Şeful statului a spus că este "discrepantă" decizia CNCD şi arată dublu standard, ţinând cont de faptul că premierul a făcut, în urmă cu o lună, declaraţii potrivit cărora "o întreagă etnie e formată din infractori", iar un alt demnitar făcea, în urmă cu câteva zile, public, la TV, "cu gura plină şi cu gândul la politica externă", declaraţii despre terenuri care să fie achiziţionate în deşertul egiptean, pentru rezolvarea problemei infractorilor din Italia.

Conform lui Băsescu, dublul tratament este dovedit de faptul că CNCD nu se sesizează în aceste două cazuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici