Băsescu: Blaga a început campania "mai greu"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, referindu-se la rezultatele unui sondaj, că Vasile Blaga a început campania pentru Primăria Bucureştiului "mai greu" şi fără "o dramoletă de genul: se respinge lista, vine o doamnă de la Sectorul 3".

9 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Blaga a început campania "mai greu"

Băsescu: Blaga a început campania "mai greu" (Imagine: Mediafax Foto)

"Blaga a pornit greu (în campanie, n.r.) şi nu a pornit cu o dramoletă de genul se respinge lista, e bună lista, vine o doamnă de la Sectorul 3 (...) dar ne mai dăm şi foc la cort", a spus Băsescu.

El a criticat ideea susţinută de Oprescu privind construirea unei autostrăzi suspendate peste Bucureşti, spunând despre aceasta că este "năstruşnică".

Băsescu a spus că dacă Blaga a ajuns de la 14% la 24% în sondaje este bine, iar dacă Sorin Oprescu a ajuns de la 52% la 39%, este rău, mai ales cu două săptămâni înainte de data alegerilor.

El a menţionat că este un om care citeşte sondaje, care crede însă în tendinţele reflectate de acestea, nu în cifrele prezentate.

Băsescu a subliniat că, în campania în care a candidat pentru Primăria Capitalei, a plecat de la 4%, iar Oprescu de la 46%.

Potrivit unui sondaj INSOMAR difuzat de Realitatea TV, pe locul întâi în topul preferinţelor bucureştenilor este Sorin Oprescu cu 39,4%, pe locul doi Vasile Blaga cu 24%, iar pe locul trei Ludovic Orban cu 11,7%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici