Băsescu îi acuză de aroganţă pe politicienii care s-au dus, marţi, la Timişoara

Traian Băsescu i-a acuzat, miercuri, la Realitatea FM, pe politicienii care s-au dus, marţi, la Timişoara, de "aroganţă", menţionând că este greu să vorbeşti de viitor când îl ai preşedinte de onoare pe Ion Iliescu sau când ai "tropăit" alături de CV Tudor, la Parlament, la condamnarea comunismului.

14 afișări
Imaginea articolului Băsescu îi acuză de aroganţă pe politicienii care s-au dus, marţi, la Timişoara

Băsescu îi acuză de aroganţă pe politicienii care s-au dus, marţi, la Timişoara (Imagine din arhivă; Daniel Mihăilescu/Mediafax Foto)

"În primul rând este vorba de aroganţa unor politicieni care au ţinut să se ducă la kilometrul zero al Revoluţiei române, la Timişoara, fără ca înainte să fi făcut ceva să arate că respectă realităţile Timişoarei revoluţionare", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că este greu să te duci la Timişoara "să vorbeşti de o Românie a viitorului, când îl ai preşedinte de onoare a partidului pe Ion Iliescu, când ai tropăit în Parlament alături de Vadim Tudor la condamnarea comunismului sau când nu ai fost între cei care au susţinut transferul dosarelor Securităţii către CNSAS".

"Cred că nu aţi văzut la mine un gest făcut împotriva acestui pas. Dimpotrivă. Mi-ar plăcea să se alinieze şi Mircea Geoană acestui curent, dar întâi aliniază-te, apoi du-te la Timişoara. Eu până nu am condamnat comunismul, nu mi-am permis să organizez o manifestare publică la Timuişoara. E o obligaţie pentru orice politician. Când tu vii ca purtător de ştafetă preluată de la Ion Iliescu, este greu ca Timişoara să te creadă", a adăugat Băsescu.

El a mai arătat că incidentele de stradă îl îngrijorează, dar că oamenii au început să iasă în stradă deoarece au început să nu mai creadă că au alternative în mass-media.

"Este o singură lecţie, indiferent că luăm TVR, trustul antenelor, Realitatea. Ei văd un singur tip de mesaj: Geoană este cel bun, Băsescu este cel de care trebuie să scăpăm. Atmosfera creată i-a făcut pe oameni să aibe senzaţia similară aceleia din perioada premergătoare lui Decembrie 1989, că nu se mai pot exprima. Mă refer în mod deosebit la televiziuni. Atât timp cât la luni de zile nu vezi decât candidatul luminos care unifică ţara şi preşedintele în funcţie care trebuie îndepărtat", a apreciat Traian Băsescu.

În cursul zilei de marţi, după ce Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Iohannis şi Gheorghe Ciuhandu au semnat "Parteneriatul de la Timişoara", prin care primarul Timişoarei îl susţine pe candidatul PSD la Preşedinţie, în Piaţa Operei din muncipiu a avut loc un miting electoral de susţinere a candidatului Geoană. La acesta, însă, s-au adunat câteva sute de manifestanţi anti-PSD, care s-au îmbrâncit cu jandarmii şi au călcat în picioare un banner cu chipurile unor lideri ai PSD. Ecranul amplasat pe scena din Piaţa Operei unde s-au difuzat discursurile politicienilor a fost "bombardat" cu ouă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici