Băsescu: Noul guvern va anula OUG privind amânarea măririi salariilor profesorilor

Traian Băsescu a declarat, vineri, la RRA, că după instalarea noului Guvern, OUG de amânare, până în aprilie 2009, a termenului de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, va fi anulată, precizând că îi este greu să creadă că acest act va fi anulat înainte de alegeri.

15 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Noul guvern va anula OUG privind amânarea măririi salariilor profesorilor

Băsescu: Noul guvern va anula OUG privind amânarea măririi salariilor profesorilor (Imagine: Mediafax Foto)

"După instalarea noului Guvern, ordonanţa Guvernului Tăriceanu va fi anulată. Îmi este greu să cred că va fi anulată înainte", a spus preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a reluat apelul către sindicatele din învăţământ, care au anunţat acţiuni de protest în 18 noiembrie, să-şi amâne demersul până după alegeri.

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a decis, marţi, să amâne până în luna aprilie 2009 termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Secretarul Senatului Ivan Cismaru a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că după publicarea în MO, Ordonanţa de amânare a majorării salariilor din educaţie va intra, săptămâna viitoare, în analiza comisiilor de specialitate din Senat iar votul în plen se va da, probabil, pe 10 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici