Băsescu: Susţinem la Consiliul European consolidarea fiscală şi măsurile de creştere economică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România va susţine, la Consiliul European informal, consolidarea fiscală şi măsurile de creştere economică, însă fără a fi afectate fondurile structurale.

270 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Susţinem la Consiliul European consolidarea fiscală şi măsurile de creştere economică

Traian Băsescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Şeful statului a mai spus că România va propune prelungirea la trei ani a termenului actual de doi ani de la încheierea exerciţiilor bugetare pentru folosirea fondurilor europene alocate în aceste exerciţii.

El a mai spus că România susţine măsurile de creştere economică sustenabilă, bazate pe consolidare fiscală.

Preşedintele Băsescu a mai spus că va propune schimbarea modului de calcul a deficitelor bugetare, optând pentru varianta cash, faţă de actuala varianta, ESA.

Argumentul prezentat de şeful statului a fost legat de posibilitatea folosirii fondurilor alocate de Banca Europeană de Investiţii astfel încât ţările vizate să nu fie sancţionate pentru deficit excesiv.

Preşedintele participă, miercuri, la Bruxelles, la summit-ul PPE şi la reuniunea informală a Consiliului European.

El este însoţit de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, de secretarul de stat în MAE Luminiţa Odobescu şi de consilierii Bogdan Drăgoi şi Bogdan Mănoiu din cadrul Administraţiei Prezindenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici