Video Băsescu trimite Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare a CPP

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, marţi, că a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de Procedură Penală şi a altor legi.

5 afișări

Şeful statului a calificat drept "fără precedent" faptul că un Parlament subordonează interesul public interesului unui infractor.

De asemenea, Băsescu a apreciat că ar fi fost de dorit ca modificările la Codul de procedură penală să stabilescă "cu acurateţe" drepturile şi garanţiile procesuale ale persoanelor vătămate prin producerea infracţiunilor.

Potrivit lui Băsescu, modificările aduse Codului de procedură penală vizează subordonarea interesului public, legat de aflarea adevărului în cauze penale către interesul personal al celor cercetaţi sau judecaţi în legătură cu săvârşirea de infracţiuni.

"Este o acţiune fără precedent în istoria juridică a României, când un Parlament subordonează interesul public celui al presupusului infractor", a declarat Băsescu.

În opinia şefului statului, ar fi fost foarte important ca aceste modificări ale Codului de procedură penală să stabilească cu acurateţe drepturile şi garanţiile de care se bucură comunitatea în cazul în care un primar fură, cetăţenii României, în cazul în care un ministru fură, patronii, în cazul în care salariaţii fură sau victimele unei spargeri de locuinţe sau unui furt de portofel în autobuz.

Băsescu a ţinut să sublinieze că, potrivit acestor modificări, sunt stabilite modalităţile în care sunt protejaţi primarul care fură, ministrul care fură, salariatul care fură, infractorul care sparge case noaptea şi hoţul care fură în autobuz.

"Modificările operate Codului de procedură penală accentuează drepturile persoanelor care sunt acuzate şi restrâng grav prerogativele organelor de anchetă şi judiciare şi subminează capacitatea acestora de a afla adevărul în cauze penale", a spus Băsescu, adăugând că această situaţie poate conduce la o disoluţie a autorităţilor statului şi la blocarea activităţii de cercetare şi urmărire penală.

Băsescu s-a referit la noua prevedere din CPP potrivit căreia interceptările nu se mai pot efectua decât după începerea urmăririi penale şi cu condiţia ca persoana vizată să fie informată în prealabil în legătură cu faptul că este interceptată.El a spus că în aceste condiţii este puţin probabil să se mai obţină informaţii relevante în astfel de cazuri.

El a dat ca exemplu situaţia unui cetăţean român sau străin care intră în România şi în legătură cu care instituţiile omoloage străine informează pe cele de la Bucureşti că respectiva persoană este suspectată de terorism. Preşedintele a menţionat că într-un astfel de caz s-ar putea afecta inclusiv securitatea naţională, pentru că cel suspectat nu ar mai putea fi interceptat decât dacă ar fi pus sub urmărire penală, iar acest lucru i-ar fi adus la cunoştinţă.

"Au acceptat acest lucru pentru a-şi proteja clientela politică fără să le pese de impactul gestului lor pentru securitatea naţională", a spus Băsescu referindu-se la iniţiatorii modificărilor.

Băsescu s-a referit şi la prevederea că se poate sancţiona cu închisoare, publicarea de către jurnalişti a înregistrărilor care conţin probe referitoare la presupuse infracţiuni.

El a menţionat că există reglementări ale CEDO potrivit cărora astfel de înregistrări pot fi difuzate, dat fiind interesul public care în astfel de cazuri primează celui privat.

Băsescu a încheiat, menţionând că a solicitat Parlamentului reexaminarea legii privind aprobarea OUG 60/2006 pentru modificarea CP şi CPP în sensul păstrării intacte a prevederilor din Ordonanţă.

Legea de aprobare a OUG 60/2006 a fost adoptată de Camera Deputaţilor în data de 22 octombrie şi trimisă la promulgare în 5 noiembrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici