Blaga, înainte de întâlnirea cu Ponta: Nu am venit pentru poză de familie, avem un set de propuneri

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi, înainte de întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că PDL a venit la această discuţie cu primul-ministru cu un set de zece propuneri pentru relansarea economică şi că democrat-liberalii nu doresc să facă "o poză de familie".

369 afișări
Imaginea articolului Blaga, înainte de întâlnirea cu Ponta: Nu am venit pentru poză de familie, avem un set de propuneri

Preşedintele PDL Vasile Blaga (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Premierul ne-a spus că doreşte să discutăm bugetul pe anul viitor, scrisoarea de intenţie cu FMI, le vom discuta şi pe astea, dar noi venim cu un set de zece propuneri pentru relansarea economiei. Ne interesează de exemplu ce va face Guvernul cu absorbţia fondurilor UE pe perioada 2014-2020. Nu am venit să facem o poză de familie, vom discuta foarte serios şi sper că acest lucru va face şi guvernul", a precizat Blaga.

El a venit la întâlnirea cu premierul însoţit de prim-vicepreşedinţii PDL Cătălin Predoiu şi Andreea Paul, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, europarlamentarul Theodor Stolojan şi fostul ministru al Finanţelor Gheorghe Ialomiţieanu.

Blaga a mai spus că reprezentanţii PDL au solicitat premierului o întâlnire "pentru că nu pot asista ca simpli spectatori la căderea economică a României, la prigonirea celor care creează locuri de muncă".

"În opoziţie suntem principalul partid de opoziţie, dar faţă de guvernul Ponta, nu faţă de România. De aceea o să propun măsuri de centru-dreapta pe care le considerăm necesare pentrru relansarea economică a României. Trebuie curaj pentru aplicarea unor astfel de măsuri, dar din păcate numai de curaj nu poate fi bănuit guvernul Ponta, vedeţi ce se întâmplă în ultimele două săptămâni. Aşa cum am mai spus, noi nu dorim ca România să cadă odată cu Guvernul Ponta, nu dorim să mergem de la o înmormântare la o viitoare guvernare", a precizat Blaga.

Reprezentanţii PDL se întâlnesc cu premierul Victor Ponta în Parlament, la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici