Boc a cerut "un răgaz" în legătură cu majorarea salariilor profesorilor

Premierul desemnat, Emil Boc, a declarat, vineri, că le-a cerut partenerilor sociali "un răgaz" în ceea ce priveşte majorarea salariilor profesorilor, pentru a vedea care este starea "vistieriei ţării", declarând că problema urmează a fi analizată.

21 afișări
Imaginea articolului Boc a cerut "un răgaz" în legătură cu majorarea salariilor profesorilor

Boc a cerut "un răgaz" în legătură cu majorarea salariilor profesorilor

"Nu a fost o întâlnire formală, vom încerca să construim un parteneriat pe viitorii patru ani", a mai spus Emil Boc la finalul discuţiilor cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, pe care le-a caracterizat drept echilibrate, afirmând că părţile sunt dispuse la dialog pentru a depăşi criza.

În ceea ce priveşte majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută, Emil Boc a spus că a cerut răgaz partenerilor sociali "pentru a vedea care este starea vistieriei ţării", urmând a fi făcută o analiză în acest domeniu.

La discuţiile de vineri, de la Senat, au participat şi miniştrii desemnaţi Marian Sârbu, Constantin Niţă, Adriean Videanu, precum şi democrat-liberalul Theodor Stolojan.

Din partea confederaţiilor sindicale, la discuţii a participat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, cel al Cartel Alfa, Bogdan Hossu, liderul CSDR, Aurel Cornea şi preşedintele BNS, Dumitru Costin. Din partea patronatelor, la întâlnire a participat Vasile Turcu, preşedintele Alianţei Patronatelor din Industrie şi Energie.

Actualul premier desemnat, liderul democrat-liberal Emil Boc, a afirmat, în 3 noiembrie, în campania electorală, că prima măsură pe care o va lua guvernul PDL după ce va câştiga alegerile va fi aplicarea actului normativ de majorare a salariilor profesorilor.

Citeşte şi

Băsescu a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie

Majorarea salariilor profesorilor, amânată până în aprilie

Guvernul a decis ca salariile profesorilor să fie majorate gradual cu 28%

CCR: Ordonanţa de amânare a majorării salariilor cadrelor didactice, neconstituţională

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici