Boc a reclamat comisarului pentru Educaţie că opoziţia nu susţine un sistem de învăţământ competitiv

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, vineri, cu comisarul european pentru Educaţie, Androulla Vassiliou, căreia i-a spus că opoziţia nu susţine Legea Educaţiei, promovată prin angajarea răspunderii, şi că membrii acesteia doresc să menţină sistemul actual, ce nu corespunde standardelor UE.

20 afișări
Imaginea articolului Boc a reclamat comisarului pentru Educaţie că opoziţia nu susţine un sistem de învăţământ competitiv

Boc a reclamat comisarului pentru Educaţie că opoziţia nu susţine un sistem de învăţământ competitiv (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Prim-ministrul a făcut aceste remarci, vineri, la Palatul Victoria, în cadrul unei întâlniri cu comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Androulla Vassiliou.

"Sunteţi aici la momentul potrivit, dar, de fapt, nu dorim să vă amestecăm în politica noastră internă", a spus premierul Boc la începutul discuţiilor cu comisarul european.

Vassiliou a precizat, la rândul ei, că a fost foarte atentă în ceea ce a spus pe tema dezbaterilor politice privind noua lege a educaţiei.

Şeful Executivului a subliniat însă că între Guvern şi opoziţie există o "mare luptă politică", care are drept miză modernizarea învăţământului românesc.

"Cunosc statutul comisarului, dar vreau să menţionez că acum există o mare dezbatere şi o luptă politică în România între Guvern şi opoziţiei privind noua lege a Educaţiei. Noi susţinem că legea promovată de Guvern modernizează sistemul de învăţământ şi, în acelaşi timp, e în acord cu standardele de competitivitate din Uniunea Europeană. În schimb, opoziţia doreşte să menţină sistemul actual, care nu este competitiv şi nu oferă copiilor români o legătură cu piaţa muncii. Dar eu cred că vom reuşi într-un fel sau altul!", a afirmat primul-ministru Emil Boc.

Comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Multiligvism şi Tineret, Androulla Vassiliou, face, vineri, o vizită în România la invitaţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici