Boc a vrut să-l calmeze pe Cseke cu altă rectificare. Ministrul a reclamat discriminare faţă de CNAS

Premierul Emil Boc a încercat să-l calmeze pe Cseke Attila, nemulţumit de fondurile alocate sănătăţii, spunându-i că va primi mai mulţi bani în luna octombrie, când Guvernul va opera o nouă rectificare, dar Cseke a reclamat inclusiv un tratament discriminatoriu în comparaţie cu CNAS, condusă de PDL.

690 afișări
Imaginea articolului Boc a vrut să-l calmeze pe Cseke cu altă rectificare. Ministrul a reclamat discriminare faţă de CNAS

Boc a vrut să-l calmeze pe Cseke cu altă rectificare. Ministrul a reclamat discriminare faţă de CNAS (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Discuţia dintre premier şi ministrul Sănătăţii a avut loc înainte de demisia lui Cseke, în prezenţa vicepremierului UDMR Marko Bela, şeful Guvernului aşteptând până în ultimul moment ca ministrul să renunţe la demisie, au relatat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

"Premierul a încercat să calmeze situaţia, spunându-i lui Cseke că Guvernul va mai efectua în luna octombrie o rectificare bugetară, iar Ministerul Sănătăţii va primi fonduri suplimentare. Ministrul a reclamat însă atât faptul că nu a fost consultat la elaborarea proiectului de rectificare, dar mai ales un tratament pe care l-a catalogat drept discriminatoriu în comparaţie cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Practic, Cseke a arătat că preşedintele CNAS, membru PDL, a fost consultat în privinţa rectificării în timp ce el, ca ministru, a avut acces la date foarte târziu", au relatat sursele prezente la discuţie.

Potrivit acestora, vicepremierul Marko Bela a arătat la rândul său că CNAS cheltuieşte banii "fără scrupule" şi fără un control eficient, iar Ministerul Sănătăţii este "hulit" şi indicat drept vinovat pentru gestionarea financiară a sistemului.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, joi, că demisionează din funcţie, nemulţumit de banii primiţi de MS la rectificarea bugetară, care s-a discutat fără a i se cere punctul de vedere, şi a precizat că în mandatul său a avut mai multe dispute cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.

Cseke Attila a spus că abia miercuri, la ora 14.00, a primit proiectul rectificării bugetare, iar ministrul Sănătăţii nu a fost consultat în legătură cu acesta, fapt pe care l-a calificat ca fiind "extrem de grav".

El a precizat că şi-a exprimat nemulţumirea şi în şedinţa de Guvern de miercuri şi că joi a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, căruia i-a înaintat demisia.

Cseke a precizat că premierul i-a cerut să nu demisioneze.

El a mai spus că încă de săptămâna trecută a solicitat Ministerului Finanţelor, printr-o adresă oficială, o discuţie între MFP, Ministerul sănătăţii şi CNAS în vederea rectificării bugetare, însă nu s-a dat curs cererii sale.

Cseke a fost criticat de preşedintele Traian Băsescu, acesta declarând, în 25 iulie, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii. Băsescu spunea atunci că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid".

"Ori se înţeleg, ori îşi văd de drum amândoi", a spus Băsescu, în contextul unor aprecieri privind cheltuirea banilor în sistemul de sănătate.

MINISTRUL SĂNĂTĂŢII, CSEKE ATTILA, A DEMISIONAT

Pe de altă parte, ministrul Cseke Attila declara, în 13 iulie, că bugetul Sănătăţii are nevoie la rectificarea bugetară de patru miliarde de lei, cele mai mari probleme financiare fiind la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde sunt necesare trei sferturi din suma totală pe care o vom solicita.

"În prezent, din bugetul pe Sănătate lipseşte suma de patru miliarde de lei. Ca să nu fie probleme până la sfârşitul anului, vom cere la rectificare această sumă. Cea mai mare parte a problemelor financiare se regăsesc în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, unde vor merge trei pătrimi din suma totală", declara atunci pentru MEDIAFAX Cseke Attila.

În ciuda poziţiei acestuia, la rectificarea bugetară Ministerul Sănătăţii a primit doar 341,2 milioane lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru acoperirea deficitului acestuia. Suma primită reprezintă mai puţin de zece la sută din cât Cseke susţinea că ar fi necesar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici