Boc, fost preşedinte PDL: Alegerile din 2009 nu au fost fraudate. Întâlnirea de la Oprea ţine de viaţa privată

Fostul preşedinte PDL Emil Boc a declarat, miercuri, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că scrutinul respectiv nu a fost fraudat, el apreciind că întâlnirea de acasă de la Gabriel Oprea a fost una privată, care nu putea nici influenţa, nici modifica rezulatul.

452 afișări
Imaginea articolului Boc, fost preşedinte PDL: Alegerile din 2009 nu au fost fraudate. Întâlnirea de la Oprea ţine de viaţa privată

Boc, fost preşedinte PDL: Alegerile din 2009 nu au fost fraudate. Întâlnirea de la Oprea ţine de viaţa privată

„Alegerile din 2009 nu au fost fraudate. Nici nu aveau cum să fie fraudate. În fiecare secţie din cele 21.000 existau 6 reprezentanţi de la partide care erau împotriva PDL şi 1 de la PDL. Toţi aceştia au vegheat procesul electoral, procesele au fost semnate de toţi aceşti 7. Credeţi că ar fi acoperit reprezentanţii care erau împotriva PDL o eventuală tentativă de fraudă în favoarea candidatului PDL? Exclus, nu este posibil. Dimpotrivă, noi puteam să emitem suspiciuni, aveam doar un reprezentant”, a spus Boc.

Întrebat cum vede întâlnirea de la Gabriel Oprea de acasă, unde au participat Maior, Coldea şi Kovesi, Boc a spus că aceasta ţine de viaţa privată şi nu avea cum să influenţeze sau să modifice rezultatul scrutinului.

„Nu am cunoştinţă despre întâlnire, dar cu siguranţă ea nu putea modifica rezultatul votului. Nu avea cum fizic. Cum să modifici rezultatele de la procesele verbale semnate de 7 reprezentanţi ai partidelor politice, plus o numărătoare paralelă a partidelor politice?”, a spus Boc.

„Nu am fost invitat, am aflat din presă, dar nu putea influenţa rezultatele. Oricine s-ar fi întâlnit, nu puteau influenţa. Iar despre viaţa privată a persoanelor publice nu mă pronunţ. Nu judec eu viaţa privată a altor persoane publice. Nu ştiu să existe o lege care să stabilească reguli ale vieţii private ale persoanelor publice”, a mai arătat Boc.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici