Boc: Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine o eroare materială

Premierul Emil Boc a declarat, joi seară, la TVR, că în proiectul de revizuire a Constituţiei apare "o eroare materială", pe care şi-o asumă, fiind folosită, într-un articol, sintagma "şedinţă comună", aspect care nu se justifică în cazul unui Parlament monocameral.

20 afișări
Imaginea articolului Boc: Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine o eroare materială

Boc: Proiectul de revizuire a Constituţiei conţine o eroare materială (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Este o eroare materială, trebuia o singură Cameră, şi nu două Camere. S-a păstrat textul iniţial", a precizat Boc.

El a arătat că la elaborarea proiectului a colaborat cu experţi ai Preşedinţiei şi s-a consultat cu şeful statului.

"Am lucrat cu experţi ai instituţiei prezidenţiale şi m-am consultat şi cu preşedintele", a spus premierul.

El a menţionat că eroarea va fi îndreptată.

Potrivit proiectului de modificare a Constituţiei publicat, miercuri, de Guvern, alineatul 1 al articolului 114 prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului în şedinţă comună asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege".

Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, de la Guvern, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, "în calitate de iniţiator al revizuirii" Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici