Buzek va contacta MAE legat de acţiunile judiciare ce ar putea fi întreprinse în cazul lui Severin

Preşedintele PE Jerzy Buzek va contacta MAE pentru a determina ce acţiuni ar putea întreprinde autorităţile judiciare din România în cazul lui Adrian Severin, decizia fiind adoptată de Biroul Parlamentului European, reunit în şedinţă extraordinară.

23 afișări
Imaginea articolului Buzek va contacta MAE legat de acţiunile judiciare ce ar putea fi întreprinse în cazul lui Severin

Buzek va contacta MAE legat de acţiunile judiciare ce ar putea fi întreprinse în cazul lui Severin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Preşedintele PE nu va contacta însă numai MAE român, ci şi Ministerle de Externe din Slovenia şi din Austria, ţările celorlalţi doi eurodeputaţi imnplicaţi în scandalul generat de informaţiile publicate în The Sunday Times.

"Biroul a decis că aceste evenimente nefericite trebuie să fie folosite pentru a trage anumite învăţăminte, faptele trebuie să iasă complet la lumină, vom coopera cu toate autorităţile competente pentru a clarifica tot ce s-a întâmplat şi pentru a verifica informaţiile care au fost publicate. Biroul mi-a cerut să contactez Ministerele de Externe din ţările celor trei vizaţi pentru a determina ce acţiuni ar putea întreprinde autorităţile judiciare din ţările respective", a spus preşedintele PE.

El s-a referit pe larg, în deschiderea sesiunii plenare a PE, la cazul celor trei.

"Astăzi mi s-a comunicat că unul dintre colegii noştri, domnul Zoran Tahler, a demisionat din funcţia de membru al Parlamentului. Un al doilea coleg, domnul Strasser, şi-a anunţat intenţia de a demisiona în următoarele zile. Un al treilea membru, domnul Adrian Severin, părăseşte grupul socialiştilor şi democraţilor şi va lua loc pe băncile membrilor neafiliaţi. Aceste demisii sunt rezultatul unor acuzaţii foarte grave care au apărut în mass-media în legătură cu un comportament nepotrivit al acestor membri ai Parlamentului", a spus Buzek, miercuri după-amiază, în deschiderea sesiunii plenare a PE.

El a explicat că a avut loc o întâlnire extraordinară a Biroului Parlamentului European pentru a discuta situaţia creată după acuzaţiile apărute în presă la adresa celor trei eurodeputaţi. "Vorbind în numele Biroului Parlamentului şi, de asemenea, cred, în numele majorităţii colegilor din acest Parlament, pot spune că suntem hotărâţi să avem o politică de toleranţă zero faţă de tipurile de acţiuni care au dus la demisiile colegilor noştri", a mai spus Buzek, care a fost aplaudat de europarlamentarii reuniţi în plen.

El a declarat că este hotărât să fie "apărătorul onestităţii" Parlamentului European şi a membrilor săi. "Avem o povară foarte grea a responsabilităţii în calitate de aleşi ai cetăţenilor. Cetăţenii ne-au dat puterea să guvernăm în numele lor şi nu trebuie să trădăm această încredere care ne-a fost oferită", a spus Buzek.

Totodată, Buzek a apreciat că "Parlamentul trebuie să-şi consolideze codul de etică pentru aceste situaţii şi trebuie să fie pedepse mai grele, mai severe".

"Acţiunile recente au arătat nevoia unui cod de conduită obligatoriu pentru activităţile de lobby în instituţiile europene", a mai spus el, fiind din nou aplaudat de europarlamentari.

În deschiderea şedinţei au luat de asemenea cuvântul mai mulţi europarlamentari în legătură cu situaţia creată.

Prima care a vorbit a fost Sonia Alfano, eurodeputat italian membru al grupului liberalilor (ALDE). "Înainte ca dumneavoastră să exprimaţi hotărârea de a cere şi celui de-al treilea europarlamentar care nu şi-a dat demisia să demisioneze, îi mulţumesc Parlamentului că a decis cu fermitate şi hotărâre să implementeze o politică de toleranţă zero în acest domeniu, pentru că aici este la mijloc credibilitatea noastră, a tuturor celor care suntem membri în PE. Şi să nu uităm că reprezentăm aici 500 de milioane de cetăţeni şi nu pe lobby-işti", a spus ea.

Jerzy Buzek, preşedintele PE, i-a comunicat, în replică, faptul că se va întâlni "cu cel de-al treilea coleg", respectiv cu Adrian Severin, pentru a discuta situaţia.

Ulterior a luat cuvântul Bruno Golnisch. "Aprob în totalitate severitatea dumneavoastră. Sper că ea se va aplica şi jurnaliştilor care s-au comportat ca nişte provocatori şi au comis un delict şi care au încălcat în mod grav deontologia profesională", i-a spus el lui Jerzy Buzek.

La rândul său, eurodeputatul austriac Martin Hans Peter, neafiliat, a luat cuvântul explicând că vor mai urma şi astfel de dezvăluiri de acest gen în presă. "Ne-am dori ca aceşti colegi care se simt vizaţi să se retragă înainte ca numele lor să apară în presă", a cerut el.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici