Campania lui Dan Barna, dincolo de graniţe. Caravană USR prin Europa pentru întâlniri cu diaspora

Prezidenţiabilul Alianţei USR-PLUS Dan Barna începe o caravană prin mai multe oraşe din Europa, în perioada 30 septembrie - 5 octombrie, unde se va întâlni cu românii din diaspora, informează USR, într-un comunicat de presă.

370 afișări
Imaginea articolului Campania lui Dan Barna, dincolo de graniţe. Caravană USR prin Europa pentru întâlniri cu diaspora

Dan Barna începe o caravană prin Europa pentru a se întâlni cu românii din diaspora

„Dan Barna, candidatul Alianţei USR PLUS la Preşedinţia României, va merge în perioada 30 septembrie - 5 octombrie în oraşe din Germania, Italia, Spania, Marea Britanie şi Republica Moldova pentru a se întâlni cu comunităţile de români din diaspora”, transmit reprezentanţii USR, într-un comunicat de presă remis, vineri, MEDIAFAX.

Obiectivul major al lui Dan Barna ca prezidenţiabil este oprirea migraţiei românilor şi să influenţeze măsuri guvernamentale care să-i determine pe cei aflaţi în diaspora să se întoarcă acasă.

„Călătoria în Europa vine după 30 de zile în care am făcut înconjurul României pentru a strânge semnăturile necesare înscrierii candidaturii la alegerile prezidenţiale, dar mai ales pentru a discuta cu oamenii despre proiectul meu pentru România. Am întâlnit mii de români cu rude plecate la muncă în străinătate, cei mai mulţi îi văd pe cei dragi o singură dată pe an, la sărbători ori în concediile diasporenilor din luna august. Acum voi merge în oraşele europene cu cele mai mari comunităţi de români pentru a afla direct de la ei motivele care i-ar face să se întoarcă acasă. Plecarea continuă a tinerilor înseamnă pierderea noastră ca naţiune, în calitate de Preşedinte vreau să stopez fenomenul care macină România.”, a afirmat Dan Barna, potrivit sursei citate.

Dan Barna va fi la Munchen şi Milano pe 30 septembrie, pe 1 octombrie se va întâlni cu comunităţile de români din Roma, pe 2 octombrie va fi în Barcelona şi Madrid, şi pe 3 şi 4 octombrie va fi la Londra, respectiv Chişinău.

Înainte de vizita în Europa, prezidenţiabilul USR a fost şi în Statele Unite, în perioada 23-27 septembrie, pentru a se întâlni cu comunităţile de români, reprezentanţi ai mediului politic şi de afaceri şi cu experţi în politică externă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici