Cătălin Ivan: Gestul Adinei Florea arată că alegerile electorale au impact direct în justiţie

Cătălin Ivan a afirmat, duminică, despre retragerea Adinei Florea din procedura de numire la conducerea SIIJ, că acest lucru arată că alegerile electorale au impact direct în Justiţie, iar toate deciziile importante trec mai întâi pe la Klaus Iohannis, fiind cel care controlează şi Guvernul.

1863 afișări
Imaginea articolului Cătălin Ivan: Gestul Adinei Florea arată că alegerile electorale au impact direct în justiţie

Cătălin Ivan: Gestul Adinei Florea arată că alegerile electorale au impact direct în justiţie

„Gestul procurorului Adina Florea de a se retrage din procedura de numire în fruntea Secţiei Speciale (după ce şefa CSM Lia Savonea nu a reuşit să obţină cvorum pe această decizie) arată, încă o dată, că alegerile – europarlamentare sau prezidenţiale sau de orice tip – au un impact direct în Justiţie. Nu discut aici persoanele, ci principiile. Iar principiul separării puterilor în stat şi independenţa Justiţiei par să rămână o glumă amară pe mai departe în România. Preşedintele Iohannis conduce astăzi Guvernul cu mână de fier, iar toate deciziile importante, inclusiv legate de sistemul judiciar, trec mai întâi pe la Cotroceni. Sunt sărite proceduri constituţionale şi se arată în -sistem- pisica pe baza scorului -de împărat-, vorba lui Ion Cristoiu, obţinut de Iohannis”, a transmis Cătălin Ivan, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale a adăugat că reforma PNL se bazează pe rocada clasică „pleacă ai voştri, vin ai noştri”, iar sistemul judiciar pare să se alinieze la noua reformă.

„ Reforma statului de rit PNL începe cu o rocadă clasică – -pleacă ai voştri, vin ai noştri-! Mai grav este că şi sistemul judiciar, la vârful său, pare să se alinieze la noua orânduire, iar cei până mai ieri vocali care se simţeau protejaţi de PSD, astăzi au intrat în silenzio stampa şi aşteaptă să vadă mişcările noilor jupâni. Cu o asemenea mentalitate care, din păcate, vine inclusiv de la o parte a corpului magistraţilor, nu vom ajunge nicăieri. Legătura ombilicală creată între mai-marii politici ai zilei şi judecătorii sau procurorii care îşi doresc funcţii de conducere, cu împărţiri pe tabere şi sfere de influenţă, nu ajută în nici un fel cetăţeanul, ci viciază profund normele democratice. Condamnări date pe repede după ce un inculpat pierde alegerile şi proceduri suspendate pentru că s-a schimbat Guvernul nu se pot întâmpla într-o ţară pretins europeană”, a completat Ivan.

În încheiere, el a afirmat că România de azi e doar „a celor foarte puţini conectaţi la reţele de influenţă”.

„Suntem într-o logică perversă – cea în care mai-marii zilei obţin adeseori protecţie temporară din partea sistemului judiciar în schimbul unor funcţii sau modificări legislative, pentru ca mai apoi acelaşi sistem să-i -îngroape- în dosare atunci când nu mai sunt folositori. Nu aşa ne vom însănătoşi, nu prin repetarea acestor cicluri de putere ne vom recăpăta încrederea în Justiţie! Nu sunt doar sceptic, sunt convins că reforma statului nu poate fi făcută cu actuala clasă politică! Fără politicieni care să pună ţara mai presus de propriul interes şi fără oameni ajunşi în funcţii politice din afara actualului -câmp tactic politic- nu se va schimba nimic fundamental din felul în care este condusă România.-Justiţie pentru toţi- va exista atunci când vom avea -România pentru toţi-. Azi România e doar a celor foarte puţini, conectaţi la reţele de influenţă”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
florea,
ivan,
justiţie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici