Cazanciuc: Şeful Agenţiei de Recuperare a Prejudiciilor din Franţa vine în România pentru suport

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, vineri, că săptămâna viitoare va veni şeful Agenţiei de Recuperare a Prejudiciilor din Franţa, pentru a oferi sprijin în cadrul procedurilor de înfiinţare a unei instituţii similare în România.

562 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc: Şeful Agenţiei de Recuperare a Prejudiciilor din Franţa vine în România pentru suport

Cazanciuc: Şeful Agenţiei de Recuperare a Prejudiciilor din Franţa vine în România pentru suport

Robert Cazanciuc a spus, la bilanţul Curţii de Apel Bucureşti, referitor la problema recuperării prejudiciilor constatate prin deciziile definitive în dosare penale, că s-a trimis un memorandum la Guvern, pentru înfiinţarea unei structuri specializate care să ofere asistenţă magistraţilor, de la procesul de indisponibilizare şi până la valorificarea efectivă a produselor infracţiunii.

"La finalul anului trecut, a fost trimis un memorandum în Guvern pentru constituirea unei structuri specializate pentru asistenţa pentru magistraţi, de la procesul de indisponibilizare şi până la valorificarea efectivă a produselor infracţiunii", a declarat Robert Cazanciuc, care a precizat că termenul la care această structură va fi operaţională este sfârşitul lunii martie.

Robert Cazanciuc a adăugat că, săptămâna viitoare, va veni în România expertul francez, în urma discuţiei avute cu ministrul Justiţiei din Franţa.

"Cea mai eficient structură de acest fel se află în Franţa, 30 de oameni lucrează acolo. Şeful acestei structuri va veni la Bucureşti şi va veni pentru o perioadă să ne ajute să facem operaţional această structură", a precizat ministrul Justiţiei.

Cazanciuc a mai spus că Ministerul Justiţiei are deja, în urma memorandumului de la Guvern, patru oameni de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care lucrează efectiv pentru a face operaţională această structură.

"Este o formă de a finanţa anumite activităţi, este o formă de a descuraja, până la urmă, săvârşirea de noi infracţiuni. Nu este vorba doar de a recupera efectiv, ci este vorba de a descuraja. Pentru că dacă cineva comite o infracţiune, primeşte o pedeapsă şi ştie că după un anume număr de ani, după executarea unei pedepse, se alege cu un beneficiu important, şi s-ar putea întâmpla ca unii să aleagă să rişte", a mai arătat ministrul.

Cazanciuc a subliniat că nu trebuie permise asemenea riscuri, de aceea este necesar să devină operaţională cât mai repede o astfel de structură.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus marţi, în discursul susţinut la bilanţul DNA pe 2014, că recuperarea prejudiciilor este "obligatorie, nu opţională pentru autorităţi", iar situaţia din prezent, cu un grad de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor de aproximativ 10 la sută, este "inacceptabilă".

"Situaţia din prezent - în care gradul de recuperare şi executare a prejudiciilor de către Ministerul Finanţelor este în cuantum de aproximativ 10% - este, pur şi simplu, inacceptabilă. De aceea, trag un semnal de alarmă şi solicit factorilor decizionali să ia în serios această problemă, care devine una de importanţă deosebită", a spus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici