Cercetarea sociologică a PNL: Dintre Antonescu şi Iohannis, al doilea are potenţialul cel mai bun pentru prezidenţiale - surse

Cercetarea sociologică comandată de PNL pentru a decide candidatul la prezidenţiale între Crin Antonescu şi Klaus Iohannis concluzionează că actualul preşedinte al partidului are potenţialul cel mai bun în perspectiva alegerilor din toamnă, au declarat pentru MEDIAFAX surse liberale.

1792 afișări
Imaginea articolului Cercetarea sociologică a PNL: Dintre Antonescu şi Iohannis, al doilea are potenţialul cel mai bun pentru prezidenţiale - surse

Klaus Iohannis (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

Conform surselor citate, sondajul comandat de PNL a fost realizat în perioada 10-17 iulie, iar rezultatele sale au fost prezentate duminică liberalilor.

Astfel, potrivit acestor date, 32% din respondenţi ar vota cu Victor Ponta la prezidenţiale, în timp ce Klaus Iohannis ar fi votat de 21%, Călin Popescu Tăriceanu - 10%, Mircea Geoană - 6%, Cristian Diaconescu - 6%, Crin Antonescu - 6%, Cătălin Predoiu - 5%, Dan Diaconescu - 4%, Mihai Răzvan Ungureanu - 1%.

De asemenea, în turul al doilea Ponta ar avea 49%, faţă de 43% Iohannis, restul respondenţilor fiind nehotărâţi. În acelaşi timp, în turul al doilea Ponta ar obţine 53% într-o confruntare cu Antonescu, pentru care ar vota doar 29%, au mai relatat sursele citate.

Potrivit aceloraşi surse, Ponta ar avea 55% în turul al doilea, faţă de 28% Predoiu.

Cercetarea sociologică a analizat şi electoratele lui Iohannis şi Antonescu în funcţie de vârstă, sex, nivel de şcolarizare, ocupaţie, venituri, precum şi pe regiuni ale ţării, au mai menţionat sursele citate.

Potrivit acestora, la toate criteriile analizate, Iohannis a ieşit mai bine decât Antonescu.

”Pentru PNL (şi PDL) Iohannis are în prezent potenţialul cel mai bun în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014”, este concluzia cercetării sociologice, au relatat pentru MEDIAFAX sursele liberale.

Sursele citate au mai relatat că, potrivit cercetării, Klaus Iohannis dispune şi de potenţial de creştere, răspunzând şi dorinţei de schimbare a unei mari părţi a populaţiei.

Această cercetare sociologică va fi discutată în şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL programată pentru luni la ora 15.00. Delegaţia Permanentă urmează să desemneze candidatul partidului la prezidenţiale dintre Crin Antonescu şi Klaus Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici