Cioloş despre Varga: A fost recrutată de Ponta, nu există abordare discriminatorie la Cancelarie

Premierul Dacian Cioloş a declarat, vineri, legat de demisia consilierul de stat pe problemele romilor, Dana Varga, că nu există o abordare discriminatorie în cadrul Cancelariei, arătând că este liber să îşi aleagă consilierii.

455 afișări
Imaginea articolului Cioloş despre Varga: A fost recrutată de Ponta, nu există abordare discriminatorie la Cancelarie

Cioloş despre Varga: A fost recrutată de Ponta, nu există abordare discriminatorie la Cancelarie (imagine: Octav Ganea / Mediafax Foto)

"Nu am avut nicio abordare pe acestă chestiune de discriminare, de altfel, eu am deja un consilier de stat pe care l-am recrutat nu pentru că provine din minoritatea romă pentru că nu vreau să fac genul acesta de discriminări, l-am recrutat pentru că e competent, pentru că cunoaşte foarte bine domeniul de care se ocupă. (...) În ce priveşte inserţia socială, e domnul Valeriu Nicolae care lucrează deja de mai bine de o lună, provine din minoritatea romă, deci nu văd de ce doamna respectivă ar avea acest tip de abordare", a declarat premierul Dacian Cioloş.

Totodată, el a precizat că orice prim-ministru are dreptul să-şi aleagă consilierii de stat, adăugând că nu vede de ce trebuie să dea explicaţii pentru oamenii pe care îi alege.

"Dânsa am înţeles că şi-a prezentat demisia, încă nu am văzut această demisie. Modul în care îşi explică dânsa demisia este problema dânsei, eu pot să vă asigur că nu există acest tip de abordare discriminatorie în cadrul Cancelariei şi în cadrul echipei restânse cu care lucrez. (...) Nu văd de ce trebuie să dau explicaţii pentru consilierii pe care îi aleg, la fel ca şi miniştrii care şi-au ales secretarii de stat au luat deciziile pe care le-au considerat că trebuie să le ia. (...) Dânsa a fost recrutată de fostul prim-ministru ca şi consilier de stat, eu mi-am recrutat ca şi prim-ministru alţi consilieri de stat", a arătat premierul, adăugând că Dana Varga a făcut parte dintr-un Guvern care şi-a încetat mandatul şi cu toate acestea unii consilieri de stat au mai fost menţinuţi o perioadă.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, demisia Danei Varga a fost depusă premierului joi, prim-ministrul neavând încă oportunitatea de a o studia şi de a se pronunţa în ceea ce priveşte acest act unilateral.

"Declaraţiile doamnei Varga din presă şi din textul demisiei nu sunt împărtăşite de Premier sau de Şeful Cancelariei. Pe fondul atribuţiilor acoperite de doamna Dana Varga trebuie menţionat faptul că, în noua configuraţie a Cancelariei Prim-Ministrului, problematica romilor se regăseşte acum integrată în cadrul Departamentului de politici privind incluziunea socială şi drepturile omului", se arată în comunicat.

Consilierul de stat pe problemele romilor, Dana Varga, a demisionat din Guvernul Cioloş, susţinând că şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, ar fi afirmat că "există prea mulţi ţigani în Guvern".

Consilierul de stat pe problemele romilor, Dana Varga, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, i-a spus că "există prea mulţi ţigani în Guvern" şi nu mai este nevoie de serviciile ei după ce Valeriu Ciolan Nicolae a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului.

Dana Varga şi-a depus demisia joi. Dragos Tudorache nu a putut fi contactat până la momentul transmiterii acestei ştiri.

Ea este preşedinte al departamentului de minorităţi în formaţiunea condusă de Călin Popescu-Tăriceanu şi a fost consilieră a acestuia pe când copreşedintele ALDE era premier. Dana Varga a fost numită consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului de către Victor Ponta în ianuarie 2015.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici