Negocierile privind certificatul COVID sunt în impas. Cioloş, scrisoare către preşedinţia Consiliului UE

  • Dacian Cioloş susţine că a trimis o scrisoare preşedinţiei Consiliului UE.
  • Scrisoarea a fost realizată împreună cu ceilalţi preşedinţi ai grupurilor politice din Parlamentul European.
  • Aceştia îşi arată îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre privind certificatul COVID sunt în impas.
1709 afișări
Imaginea articolului Negocierile privind certificatul COVID sunt în impas. Cioloş, scrisoare către preşedinţia Consiliului UE

Cioloş, scrisoare către preşedenţia Consiliului UE

„Am trimis astăzi (miercuri-n.r.), împreună cu ceilalţi preşedinţi ai grupurilor politice din Parlamentul European, o scrisoare către preşedinţia portugheză a Consiliului UE, în care ne exprimăm îngrijorarea pentru faptul că negocierile dintre statele membre pentru propunerea de regulament asupra Certificatului UE COVID-19 au ajuns într-un impas”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook.

Europarlamentarul susţine că liderii grupurilor politice din PE cer ca joi, când negociatorii se reîntâlnesc pentru a găsi o soluţie, să se ţină cont de poziţia Parlamentului European asupra unor puncte esenţiale care să ajute cetăţenii Uniunii să îşi recâştige libertăţile dinaintea crizei sanitare.

Printre acestea se numără introducerea testării gratuite, finanţată prin Instrumentul pentru Sprijin de Urgenţă de la nivel european, odată cu aprobarea certificatului, astfel încât să fie evitată discriminarea pentru cei nevaccinaţi.

„Cât timp decidem să avem o abordare comună la nivelul UE, restricţiile naţionale ar trebui introduse doar în condiţii clar stabilite. Altfel, certificatul european îşi pierde relevanţa”, a mai scris liderul grupului Renew pe reţeaua de socializare.

Acesta speră ca în Consiliu să fie găsită o soluţie de compromis care să ţină cont de poziţia Parlamentului, „pentru că ea reflectă puncte de vedere diverse din toate statele Uniunii prin mandatul primit de membrii aleşi ai PE”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici