Ciucă: Modificarea Codului Penal şi-a încheiat parcursul parlamentar în etapa asta, liderii politici decid

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei, Bogdan Ciucă, a declarat, joi, că modificarea Codului Penal "şi-a încheiat parcursul parlamentar în etapa aceasta" şi că Crin Antonescu şi ceilalţi lideri politici vor decide împreună ce se va întâmpla cu aceste proiecte.

286 afișări
Imaginea articolului Ciucă: Modificarea Codului Penal şi-a încheiat parcursul parlamentar în etapa asta, liderii politici decid

Bogdan Ciuca (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

Întrebat despre faptul că Antonescu a cerut reîntoarerea în Parlament a modificărilor la Codul Penal, Ciucă a arătat că modurile în care acest proiect mai poate fi rediscutat sunt cele două cazuri atacate la Curtea Constituţională sau în cazul retrimiterii în Parlament de către preşedintele ţării.

"Domnul Antonescu şi ceilalţi lideri politici vor decide împreună ce se va întâmpla cu aceste proiecte de lege. Asta nu ţine de Comisie. Ce se va întâmpla urmează să decidă politic cei care pot decide politic. Procedural, aşa cum ştiţi, preşedintele are dreptul, şi cred că a şi făcut o afirmaţie în sensul acesta, că va retrimite spre dezbatere proiectele de lege", a explicat Bogdan Ciucă.

El a arătat că modificările la Codul Penal "şi-au încheiat parcursul parlamentar în etapa aceasta".

"Din perspectivă parlamentară, proiectul care vizează modificarea Codului Penal şi-a încheiat parcursul paramentar în etapa aceasta. El pleacă spre promulgare. În această perioadă, există un termen în care el poate fi atacat la CC sau poate în retrimite preşedintele în Parlament. În această situaţie el va fi rediscutat de Senat, el va fi rediscutat de Cameră şi Camera va decide din nou ce se va întâmpla cu proiectul şi va pleca mai departe spre promulgare", a explicat Bogdan Ciucă.

Proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia trebuie discutate cu Ministerul Justiţiei, CSM şi Parchet, dar şi cu Comisia Europeană, pentru a se stabili dacă este încălcată vreo obligaţie internaţională a României, înainte să fie aprobate de Parlament, a declarat premierul Ponta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici