Comisia Europeană sprijină România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului

  • Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat marţi, prin videoconferinţă, cu Ylva Johansson, comisar european pentru Afaceri Interne.
  • În cadrul dialogului, s-a reafirmat sprijinul ca România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului.
2917 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană sprijină România să finalizeze dosarul aderării la Schengen până la finalul anului

Ministrul Cătălin Predoiu a prezentat măsurile luate de autorităţile române în vederea consolidării spaţiului Schengen, amintind, printre altele, rezultatele înregistrate în implementarea Proiectului Pilot la frontiera cu Serbia, gestionat de România împreună cu Comisia Europeană, continuarea activităţilor în vederea întăririi supravegherii frontierelor externe şi combaterii criminalităţii organizate şi sprijinul oferit statelor membre aflate în dificultate din cauza migraţiei ilegale.

Potrivit unui comunicat al MAI, Ylva Johansson a informat că, în opinia sa, rezultatele Proiectului Pilot sunt excelente. Cei doi demnitari au exprimat convingerea că rezultatele concrete, practice, ale implementării proiectului, precum şi bunele practici dezvoltate la nivelul autorităţilor române, vor reprezenta o sursă valoroasă de inspiraţie pentru alţi parteneri europeni.

„De altfel, raportul intermediar al Comisiei va prezenta argumente în plus pentru creşterea încrederii statelor membre în capacitatea noastră de a gestiona într-un mod eficient migraţia. În cadrul dialogului, a fost subliniată determinarea României de a finaliza dosarul aderării la spaţiul Schengen şi sprijinul ferm al Comisiei Europene de a obţine acest rezultat până la finalul acestui an”, se mai arată în comunicat.

Predoiu a transmis că statele membre vor fi informate cu privire la demersurile României în vederea întăririi spaţiului Schengen cu ocazia reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 19 octombrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici