Corlăţean a renunţat la demisia din funcţia în PSD

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat, miercuri, că a reflectat în ultima săptămână la demisia din funcţia pe care o deţine în partid, dar a arătat că a decis să rămână în actula echipă de conducere a PSD.

1 afișare
Imaginea articolului Corlăţean a renunţat la demisia din funcţia în PSD

Corlăţean a renunţat la demisia din funcţia în PSD

"Confirm faptul că în ultima săptămână am reflectat serios la posibilitatea de a renunţa la funcţia de secretar general al PSD, în contextul unor declaraţii nedemne care au fost făcute public la adresa mea şi în condiţiile în care am fost dezamăgit de lipsa de reacţie publică a conducerii partidului faţă de o chestiune inacceptabilă", a precizat Corlăţean.

El a arătat că declaraţiile la care se referă nu reprezintă "o palmă" la adresa secretarului general, ci o palmă la adresa partidului şi a membrilor PSD, făcând astfel aluzie la declaraţiile preşedintelui PSD Constanţa, Radu Mazăre, la adresa sa.

Corlăţean a mai spus că, având în vedere mizele politice din acest an - alegerile locale, parlamentare, efortul de strângere a rândurilor în partid, care se derulează la Comitetul Executiv - ar fi o "greşeală" dacă ar pleca de pe "câmpul de bătălie".

"Aştept în continuare ca cei care fac parte din conducerea partidului să vegheze la respectarea Statutului de către toţi membrii de partid, la respectarea unor norme de minimă decenţă şi respect reciproc, inclusiv prin declaraţiile publice între membrii partidului", a arătat Corlăţean.

El a arătat, totodată, că aşteaptă de la conducerea PSD să înceteze "orice fel de alte discuţii", astfel încât partidul să se poată concentra pe priorităţile electorale.

Corlăţean a spus că nu este vorba despre un ultimatum şi că intenţionează să rămână în continuare în echipa de conducere a PSD.

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a declarat, miercuri, înaintea Comitetului Executiv Naţional al partidului, că epitetul "fătălău plângăcios", adresat secretarului general, Titus Corlăţean, a reprezentat "o mică palmă", el precizând că nu va părăsi partidul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici