Corlăţean participă, luni şi marţi, la reuniunile miniştrilor afacerilor externe şi ai afacerilor europene, la Bruxelles

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va participa, luni şi marţi, la reuniunile miniştrilor afacerilor externe (CAE) şi ai afacerilor europene (CAG) din statele membre ale UE, care se vor desfăşura la Luxemburg, informează MAE.

248 afișări
Imaginea articolului Corlăţean participă, luni şi marţi, la reuniunile miniştrilor afacerilor externe şi ai afacerilor europene, la Bruxelles

Titus Corlăţean (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

Agenda reuniunii Consiliului Afaceri Externe include o serie de subiecte de interes major pentru politica externă europeană. Miniştrii vor avea oportunitatea de a purta o discuţie aprofundată asupra evoluţiilor recente din cadrul Parteneriatului Estic, în pregătirea reuniunii ministeriale din luna iulie 2013 şi a Summit-ului de la Vilnius din luna noiembrie 2013. Vor fi analizate aspecte privind acţiunea externă a UE în domeniul schimbărilor climatice, situaţia din Sudul Mediteranei, cu accent pe acţiunile UE în contextul Primăverii Arabe, ultimele evoluţii din Siria în perspectiva Conferinţei Geneva II, precum şi stadiul Procesului de Pace în Orientul Mijlociu, precizează MAE.

Totodată, şefii diplomaţiilor europene vor avea un schimb de opinii cu Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rassmusen, privind situaţia din Afganistan, în contextul retragerii trupelor ISAF în 2014.

Miniştrii afacerilor externe vor avea un prim schimb de opinii asupra evoluţiilor recente din Balcanii de Vest, în pregătirea discuţiilor privind extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere, ce se vor purta în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Generale de a doua zi, precum şi la Consiliul European din 27-28 iunie 2013.

Pe agenda reuniunii Consiliului Afaceri Generale figurează extinderea şi procesul de stabilizare şi asociere în Balcanii de Vest, viitorul Cadru Financiar Multianual (2014-2020) şi pregătirea reuniunii Consiliului European din 27-28 iunie 2013.

Conform practicii, în pregătirea reuniunii şefilor de stat şi/sau guvern, miniştrii vor avea un schimb de opinii asupra proiectului de concluzii ale Consiliului European, cu accent pe lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, finanţarea economiei, consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, finalizarea Semestrului European şi adoptarea recomandărilor specifice de ţară.

În cadrul aceleiaşi reuniuni, miniştrii vor avea un scurt schimb de opinii privind iniţiativa comună a unor state membre vizând înfiinţarea unui mecanism european de protecţie a statului de drept şi valorilor fundamentale ale UE, mai precizează MAE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici