Corlăţean: România a fost o ţară jefuită, noi reparăm nedreptăţile, dar nu putem uita şi ierta

Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a declarat, duminică, într-o întâlnire electorală în comuna suceveană Şcheia că România nu e o ţară săracă, ci a fost o ţară jefuită, iar jaful trebuie stopat, subliniind că Guvernul USL repară nedreptăţile, dar aceasta nu înseamnă că uită ceea ce s-a întâmplat.

473 afișări
Imaginea articolului Corlăţean: România a fost o ţară jefuită, noi reparăm nedreptăţile, dar nu putem uita şi ierta

Titus Corlăţean (Imagine: Octav Ganea - MediafaxFoto)

Corlăţean a spus, în cadrul întâlnirii, că după campania electorală pentru alegerile locale va analiza cu mare atenţie plângerile cetăţenilor pe care le primeşte şi care sesizează fapte grave şi că va face uz de funcţia sa, cu respectarea legii, pentru a discuta cu instituţiile de stat cu atribuţii de investigare, de cercetare, dacă au avut cunoştinţă despre aceste aspecte şi de ce nu au acţionat.

"Sunt suspiciuni că banii publici au fost folosiţi în scopuri personale de cei care conduc la Suceava administraţia judeţeană", a spus Corlăţean.

El a arătat că oamenii trebuie să recâştige încrederea în instituţiile statului şi a subliniat că instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria, iar cine greşeşte să răspundă potrivit legii.

"Când instituţiile statului au fost căpuşate politic se întâmplă ce s-a întâmplat, iar cetăţeanul nu mai e respectat şi se produce jefuirea banului public", a mai spus ministrul Justiţiei.

El a subliniat că România nu este o ţară săracă, ci a fost o ţară jefuită, iar jaful trebuie stopat.

"Lucruri care s-au întâmplat în România în ultimii ani sunt foarte serioase şi multe sunt foarte grave. România are nevoie de o schimbare în bine. Nu mai putem continua cu dispreţul faţă de cetăţean", a mai declarat Corlăţean.

El a mai spus că PDL a făcut lucruri grave şi are mari responsabilităţi.

"Ştiţi ce a fost poate cel mai rău lucru în guvernarea PDL? Că au strigat tare ca să îşi acopere ce au făcut. Şi dispreţul pentru oameni. Celor care au furat în ţara asta le spun public că au motive serioase, foarte serioase, să fie îngrijoraţi", a spus Corlăţean.

El a mai arătat că Guvernul USL va îndrepta nedreptăţile, cum sunt cele legate de diminuarea veniturilor, dar că nu va ierta pe cei care au făcut cetăţenii să sufere.

"Reparăm nedreptăţile, dar nu înseamnă că iertăm. Legea nu trebuie să uite şi nu trebuie să ierte", a precizat ministrul Justiţiei.

Titus Corlăţean a mai spus că miza alegerilor locale din 10 iunie este mult mai serioasă decât alegerea autorităţilor publice locale pentru că va fi şi un semnal foarte clar de schimbare în România.

Ministrul Justiţiei a mai cerut celor prezenţi să nu ezite să sesizeze instituţiile statului dacă au elemente despre furturi şi fraude.

Titus Corlăţean a precizat, într-o declaraţie de presă, că în discuţii pe care le are cu diverşi cetăţeni din ţară i se reclamă abuzuri, nereguli şi încălcări ale legii.

"Ca ministru al Justiţiei am obligaţia legală de a lua în considerare şi de a trata foarte serios aceste reclamaţii. În acelaşi timp, am cerut oamenilor să-mi pună la dispoziţie elemente de probă, documente, să-mi transmită în scris aceste lucruri pentru a folosi, instituţional, în ceea ce am eu ca şi competenţă în relaţia cu alte instituţii, cele care investighează, că vorbim de Poliţie, că vorbim de Parchet, să se uite asupra aspectelor pe care cetăţenii României le ridică, să le trateze foarte serios, potrivit legii şi să nu le ignore", a spus Corlăţean.

El a explicat că a cerut ca aceste aspecte să fie soluţionate după alegerile locale întrucât nu vrea să se interpreteze că se fac acţiuni de intimidare politică.

Corlăţean a adăugat că unele sesizări ţin de Prefecturi şi că va sesiza prefecţii să le soluţioneze, în altele, care ţin de procese în curs, nu are voie să intervină, dar că alte chestiuni legate de aparente nereguli, trebuie investigate.

"Oamenii trebuie să primească răspunsuri, oamenii trebuie să primească dreptate", a conchis Titus Corlăţean.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici