Corlăţean: Sprijinul Franţei pentru aderarea României la Schengen, explicit într-un document oficial

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, cu referire la declaraţiile ministrului francez de Interne pe tema intrării României în Schengen, că sprijinul Franţei pe acest subiect este menţionat explicit într-un document oficial semnat de premierii român şi francez.

385 afișări
Imaginea articolului Corlăţean: Sprijinul Franţei pentru aderarea României la Schengen, explicit într-un document oficial

Corlăţean: Sprijinul Franţei pentru aderarea României la Schengen, explicit într-un document oficial (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Titus Corlăţean a făcut aceste declaraţii în contextul în care ministrul de Interne francez, Manuel Valls, a afirmat, recent, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria "nu este pe ordinea de zi", oficialul de la Paris declarându-se "mai mult decât rezervat" în legătură cu această posibilitate.

Totodată, răspunzând unei întrebări, Colăţean a spus că nu a fost necesar ca MAE român să ceară explicaţii ca urmare a declaraţiilor făcute de ministrul francez.

"A fost interesant că, chiar înainte să apucăm să cerem anumite explicaţii, pe cale diplomatică, am primit aceste lămuriri. Şi ele, de fapt, confirmă o poziţie a Franţei, o poziţie oficială a statului francez, astfel cum a fost confirmată pe de o parte prin parteneriatul strategic dintre România şi Franţa şi prin foaia de parcurs cu măsuri concrete de implementare a parteneriatului strategic, foaie de parcurs semnată de prim-miniştrii ai României şi ai Franţei la Paris, în cadrul vizitei oficiale întreprinse de domnul Victor Ponta. În această foaie de parcurs, sprijinul pentru eforturile României de aderare la spaţiul Schengen este trecut explicit într-un document oficial semnat de doi prim-miniştri", a declarat Titus Corlăţean.

El a mai spus că relaţia româno-franceză cunoaşte o perioadă foarte bună din punct de vedere politic, din punct de vedere economic, cultural şi al cooperării internaţionale.

"Pentru noi a fost foarte importantă declaraţia oficială a primului ministru francez în cadrul vizitei pe care a întreprins-o acum câteva luni la Bucureşti şi care a spus foarte clar, sprijinul Franţei pentru aderare este posibil în doi paşi, în două etape", a declarat ministrul român.

El a mai precizat că poate să înţeleagă, ca om politic, "dinamica şi sensibilitatea unor dezbateri politice interne la nivel naţional în Franţa".

"Şi astfel de declaraţii precum cea a ministrului de Interne francez apar, nu reprezintă chiar o surpriză. Pe de altă parte, ceea ce este mai important este decizia la nivelul statului şi această decizie este confirmată prin semnarea unui document oficial de către premierul francez şi prin declaraţiile publice oficiale ale premierului francez. Şi noi contăm pe sprijinul Franţei, aşa cum de altfel avem o înţelegere la care am ajuns în relaţia bilaterală", a mai declarat Titus Corlăţean.

Ministrul francez de Interne a declarat, joi, pentru postul de radio France Inter, că deschiderea spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria "nu este pe ordinea de zi", declarându-se "mai mult decât rezervat", în legătură cu această posibilitate.

Întrebat în legătură cu afirmaţia preşedintei Frontului Naţional, care asigură că decizia privind intrarea României şi Bulgariei în Schengen este deja luată, Manuel Valls a declarat: "Marine Le Pen este incompententă".

"În prezent nu există o decizie în privinţa intrării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi ca ministru de Interne, care participă la Consiliul miniştrilor de Interne din UE, sunt, evident, mai mult decât rezervat în legătură cu deschiderea, astăzi, a acestor frontiere, atât timp cât România şi Bulgaria nu îndeplinesc anumite eforturi", a declarat el.

"Nu este astăzi pe ordinea de zi şi vă spun acest lucru foarte clar. Nu la 1 ianuarie, atât timp cât nu vor fi luate măsuri pentru garantarea securităţii celorlalte ţări şi celorlalţi cetăţeni", a explicat Valls.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici