Cristian Diaconescu susţine că nu-şi doreşte vreun post de conducere în viitorul partid

Senatorul independent Cristian Diaconescu a declarat, joi, la RFI România, că nu îşi doreşte vreun post de conducere în partidul pe care îl vor înfiinţa parlamentarii independenţi.

16 afișări
Imaginea articolului Cristian Diaconescu susţine că nu-şi doreşte vreun post de conducere în viitorul partid

Cristian Diaconescu susţine că nu-şi doreşte vreun post de conducere în viitorul partid (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Întrebat dacă doreşte să fie preşedintele viitorului partid, Diaconescu a răspuns: "Nu-mi doresc posturi de conducere. Ceea ce-mi doresc este ca un program de stânga şi expresia unui om de stânga să se regăsească într-o formaţiune politică".

Cristian Diaconescu a precizat că viitorul partid îşi propune să aibă politici publice care să se adreseze tuturor categoriilor. El a susţinut că există o zonă cu aşteptări de stânga foarte numeroasă în România, care nu se regăseşte în acest moment în Partidul Social Democrat.

"Noi vom fi partid de centru-stânga, deci vom avea şi o componentă de centru, ne adresăm clasei mijlocii, oamenilor care muncesc şi care îşi câştigă din ce în ce mai greu traiul din munca lor cinstită. În acest moment, atât pătura mijlocie, intelectualitatea, deşi în alte state europene au disponibilitate pentru stânga eşichierului politic, în România acest lucru nu se întâmplă. Credem că pot reprezenta un segment al societăţii căruia să ne adresăm corespunzător", a adăugat Diaconescu.

Pe de altă parte, Cristian Diaconescu şi-a exprimat convingerea că viitorul partid îi face deja pe mulţi nefericiţi.

"Sunt extrem de convins că acest nou partid îi face pe mulţi nefericiţi, dar noi ne vom strădui ca prin ceea ce va face, va propune şi va promova viitorul partid să-i facem fericiţi pe români, nu pe politicieni. Ceea ce este important este să vedem în ce măsură o relaţie de parteneriat onest, serios, dincolo de limitele retoricii politice poate fi stabilită inclusiv cu cei din arcul guvernamental. Nu ne propunem să obligăm pe nimeni să ne iubească cu forţa", a afirmat Diaconescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici