Cum comentează Cristian Tudor Popescu rezultatul alegerilor parlamentare

Atât victoria clară a USL cât şi înfrângerea clară a ARD sunt în rea măsură realizări ale lui T. Băsescu. Mulţi alegători s-au dus astăzi prin viscol ca să pocnească ştampila pe USL fără măcar să se uite la numele persoanei uninominale trecute în căsuţă.

3061 afișări
Imaginea articolului Cum comentează Cristian Tudor Popescu rezultatul alegerilor parlamentare

Cum comentează Cristian Tudor Popescu rezultatul alegerilor parlamentare (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Sau, în destule cazuri, s-au uitat şi au văzut pe cineva care nu le-a plăcut câtuşi de puţin.  Dar alături, în căsuţa ARD, se lăţea rânjetul lui Băsescu. Şi atunci, au oftat şi au votat  USL.

Din punctajul de 55%–60 % al USL, o parte importantă nu sunt voturi de încredere în Ponta, Antonescu şi ai lor. Sunt voturi negative,  voturi de frustrare şi ură adunate mai ales în acest an.  Susţinerea acestor oameni, USL o are de câştigat abia de acum încolo. Dacă nu va înţelege asta şi se va lăfăi cu coatele întinse pe masa puterii ca mare şi frumos  învingător, primii care i se vor  întoarce împotrivă vor fi tocmai aceşti votanţi ai urii.

ARD deja se minte frenetic pe sine, afirmând că au fost învinşi de campania murdară a USL. Aberaţia România Dreaptă era avortată de când şi-a pus aceste iniţiale. A realizat cea mai cenuşie şi stupidă campanie electorală a unei formaţiuni politice din România postcomunistă. Nu are lideri, are în frunte nişte fantoşe, şi asta mulţumită „politicii de cadre” a lui T. Băsescu, care a avut grijă să nu răsară nici umbră de personalitate autentică.

După ce a pierdut puterea, PDL tocmai pierde şi opoziţia.

Citeşte continuarea materialului pe www.gandul.info.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici