Curtea Constituţională analizează miercuri sesizarea lui Iohannis în cazul OUG 21/2015 privind restituirea unor imobile

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la legea de aprobare a OUG 21/2015 privind măsuri pentru restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, precum şi la retrocedarea unor imobile care au aparţinut cultelor religioase.

371 afișări
Imaginea articolului Curtea Constituţională analizează miercuri sesizarea lui Iohannis în cazul OUG 21/2015 privind restituirea unor imobile

Curtea Constituţională analizează miercuri sesizarea lui Iohannis în cazul OUG 21/2015 privind restituirea unor imobile (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională (CC), în 25 noiembrie, în legătură cu mai multe prevederi ale legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Potrivit sesizării publicate pe site-ul Preşedinţiei, şeful statului argumentează că legea menţionată încalcă normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor.

"Astfel, potrivit articolul 17 alineatul 41, nou introdus, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu este asimilat calităţii de conducător al autorităţii publice, în sensul acestei legi. Absenţa menţionării exprese a persoanei sau persoanelor care reprezintă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ar putea însă afecta exercitarea dreptului de a contesta în instanţă deciziile emise de această autoritate publică, respectiv stabilirea cadrului procesual în care instanţa va putea analiza actul administrativ contestat", se arată în documentul citat.

În acelaşi timp, se precizează că dispoziţia nou introdusă nu este corelată cu prevederile articolelor 17 şi 18 din Legea 165/2013, potrivit cărora Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor validează sau invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor, iar aceste decizii sunt emise sub semnătura preşedintelui Comisiei.

O altă prevedere considerată neconstituţională se referă la faptul că, potrivit art. VII, se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

"Prin conţinutul său normativ, această nouă reglementare dispune nu numai pentru viitor, dar şi cu privire la exonerarea de la plata amenzilor civile stabilite deja prin hotărâri judecătoreşti, pronunţate de instanţele de contencios administrativ. În acest sens, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. Astfel, potrivit jurisprudenţei constituţionale, a lipsi o hotărâre definitivă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi afectează buna funcţionare a justiţiei", se menţionează în sesizarea la CC a preşedintelui Klaus Iohannis.

Un alt argument invocat se referă la faptul că norma nou introdusă la articolul VII din legea transmisă la promulgare diminuează forţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în contencios administrativ şi creează discriminare între subiecţii de drept obligaţi să pună în executare o hotărâre judecătorească pronunţată în aceeaşi materie, îndepărtându-se de la scopul asigurării protecţiei constituţionale a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică.

De asemenea, acelaşi articol ar încălca şi principiul fundamental al accesului liber la justiţie, consacrat de articolul 21 din Constituţie, dar şi articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevede că dreptul la un tribunal include şi dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de orice jurisdicţie competentă.

"Acest principiu are o importanţă deosebită în contextul unui contencios administrativ a cărui soluţionare este determinantă cu privire la existenţa sau inexistenţa unui drept civil al justiţiabilului. Protecţia efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia pentru administraţie să execute hotărârea jurisdicţiei sesizate. Dacă administraţia, ca element al statului de drept ar omite sau ar întârzia să execute o hotărâre judecătorească, garanţiile art. 6 mai sus menţionat, de care a beneficiat un justiţiabil în faza judiciară a procedurii, ar deveni inutile", se mai precizează în sesizare.

Preşedintele concluzionează că dacă administraţia este exonerată de la punerea în aplicate unei hotărâri judecătoreşti, prin neplata amenzilor civile stabilite în sarcina conducătorului unei autorităţi publice, accesul la justiţie ar deveni teoretic şi iluzoriu, iar persoana vătămată de o autoritate publică ar fi lipsită de dreptul la repararea pagubei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici