Dan Barna, mesaj pentru Liviu Dragnea: România nu este o naţie de hoţi

Preşedintele USR, Dan Barna, i-a transmis, duminică, pe Facebook, lui Liviu Dragnea că România nu este o naţie de hoţi şi poate de aceea chiar şi participanţii la mitingul din Piaţa Victoriei au scandat: ”Justiţie nu Corupţie!”.

3154 afișări
Imaginea articolului Dan Barna, mesaj pentru Liviu Dragnea: România nu este o naţie de hoţi

Dan Barna, mesaj pentru Liviu Dragnea: România nu este o naţie de hoţi

”Am văzut aseară (sâmbătă seara - n.r.) exerciţiul de prosternare a activului naţional al PSD la picioarele lui Liviu Dragnea. Tot mitingul, cu discursuri de un penibil greu de descris, a fost de la un capăt la altul despre Liviu Dragnea, Tăriceanu, Olguţa Vasilescu, Viorica Dăncilă şi ceilalţi acoliţi din vârful PSD–ALDE. Totul a fost despre EI, cei care au prăbuşit România, în doar un an şi jumătate de la alegeri, în cea mai mare criză socială de la mineriade. Nimic pentru oamenii din piaţă veniţi mulţi de nevoie, de frica şefilor sau pentru curiozitatea unui drum la Bucureşti. România văzută de Dragnea este un rai infracţional de un cinism înfiorător. A vorbit despre <şantaj şi ameninţare> unor oameni dintre care mulţi au fost forţaţi să vină acolo, exact prin şantaj şi ameninţare”, a scris liderul USR pe pagina sa de Facebook.

Barna l-a acuzat pe Liviu Dragnea că a manipulat în timpul mitingului de sâmbătă.

”În încercare de a-i face pe bieţii oameni aduşi cu japca să empatizeze cu îmbogăţiţii pe bani lor de pe scena grandioasă, liderii PSD au pus semnul egalităţii între ei şi bieţii oameni aduşi la miting cu japca. Da, s-a spus că şi ei, toţi, sunt infractori, că şi ei sunt ascultaţi de organele statului şi, mai ales, că dacă se ceartă cu un vecin sau un coleg de serviciu vor fi luaţi de DNA. O manipulare odioasă! Există oare minciuni mai groteşti decât acestea prin care infractorii condamnaţi încearcă să prostească întreaga societatea că vina pentru furturile lor ne aparţine, de fapt, nouă tuturor oamenilor cinstiţi?. Domnule Dragnea, România nu este o naţie de hoţi cum aţi încercat să ne convingeţi aseară şi poate de aceea chiar şi oamenii din piaţă, pe care îi consideraţi greşit „ai dumeavoastră”, v-au scandat: Justiţie nu Corupţie!”, a adăugat Dan Barna.

El mai spune că a primit multe mesaje, ”unele de revoltă, unele de deznădejde, unele de ruşine” din partea românilor.

”Le-am răspuns tuturor că nu trebuie să disperăm şi nu trebuie să ne oprim. Aşa cum după mineriade, când totul părea definitiv pierdut am reuşi să ne ridicăm ca naţiune, tot aşa vom reuşi să ne ridicăm şi după pârjolul guvernărilor Dragnea. Să ne amintim de mândria, solidaritatea şi încrederea pe care le-am simţit la protestele de la OG13. Şi mai ales să ne amintim că NU suntem o minoritate, aşa cum ne etichetează, pervers, liderii PSD. Dacă ne implicăm şi ne mobilizăm, suntem majoritatea care împinge România înainte spre modernitate şi prosperitate. Trebuie doar să ne implicăm pe bune. Mulţi m-au întrebat ce mai e de făcut? Le răspund aici! Pentru că lupta cu fiara PSD este politică, trebuie ca din ce în ce mai mulţi oameni cinstiţi şi competenţi să se implice în politică. Vă puteţi înscrie chiar azi în USR, aici https://www.usr.ro/inscriere/. Dacă vrem ca destinele oamenilor cinstiţi să nu mai fie hotărâte de penali, să descărcăm azi de pe www.farapenali.ro listele pentru localităţile noastre şi să le semnăm împreună cu familia, prietenii şi vecinii. Avem nevoie de 500 000 de semnături! Dacă noi, ca societate, nu reuşim asta, România văzută de Dragnea devine realitate! Şi, mai ales, să nu uităm să mergem la vot! Mai avem mai puţin de un an până la primele alegeri când putem să dăm PSD o lecţie, să le arătăm că oamenii cinstiţi nu-I cred şi nu-I vor. Pentru chestiunea cu ruşinea şi mândria de a fi român, ieri Simona ne-a spălat cinstea obrazului şi îi mulţumesc. Există deci speranţă, dar chiar trebuie să ne muiem singuri posmagii”, a mai scris Dan Barna.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici